MailIertarea și imposibilitatea de a ierta pot fi cele mai critice probleme din viața cuiva. S-a constatat că inclusiv problemele semnificative de sănătate au la bază imposibilitatea de a ierta.
Poți avea probleme cu faptul că nu te ierți pe tine, sau nu poți ierta alte persoane.
Poate nu-l poți ierta pe Dumnezeu sau poți avea credința că Dumnezeu nu te-a iertat și nu te va ierta.
Poți avea sentimentul că alte persoane nu te-au iertat, chiar dacă acestea au făcut-o sau nu.
Oricare din aceste forme de neiertare poate fi esențială pentru memoria celulară care blochează sănătatea sau succesul tău.
Este și cazul lui Aurel, un tânăr care a plecat din țară ca să câștige mai bine și să își materializeze visurile. A întâlnit o fată de care a crezut că s-a îndrăgostit și s-a căsătorit. A apărut și o minune de copil care le-a înseninat viața. Toate bune și frumoase până când proaspăta soție a început să îi arate lui Aurel cine este ea cu adevărat. Conștientizând că își face viața un chin alături de ea, Aurel a divorțat. Un divorț urat, cu multe șicane, în urma căruia a rămas cu multe regrete și resentimente.
L-am cunoscut pe Aurel când s-a înscris într-unul din programele online. Meditațiile au început să scoată la suprafață tot ceea ce nu era rezolvat în sufletul lui, de aceea a apelat și la ședințe individuale și a urmat și alte programe.
Îi mulțumesc că a acceptat să împărtășesc cu tine câteva din lecțiile lui de viață. Poate te vor ajuta să înveți prin cunoaștere și nu prin experimentare și suferință.
Dorința lui Aurel era să câștige până la sfârșitul anului 5000 euro pe lună și și-a făcut un plan de acțiune pe care a început să îl pună în practică. Această dorință s-a împlinit parțial până în luna noiembrie și a făcut un salt important ajungând de la o mie și ceva de euro pe luna, la 3000 euro.
Avea toate șansele să ajungă la 5000 euro și 
totuși a ratat această ocazie, pentru că avea resentimente generate de faptul că lunar îi dădea fostei soții o sumă destul de mare de bani și nu se bucura de drepturile obținute în urmă divorțului, de a-și vedea copilul săptămânal.
Cum a reușit? Chiar înainte de o negociere importantă a aflat că fosta lui soție plecase cu copilul, din țara în care locuiau atunci, în România fără să aibă acordul lui.
Deși făcusem într-o ședința anterioară divorțul energetic și iertarea, și-a reactivat o parte din el nemulțumită de situația în care se afla. S-a lăsat prins de energia răzbunării și a neiertării și acest lucru s-a manifestat și în relația cu noul lui angajator.
Am reluat procesul de introspecție pentru a descoperi ce a mai rămas nerezolvat în relația cu fosta soție și am descoperit lucruri interesante. Avusese doar impresia că a iertat-o.
Mintea lui nu a revenit la o stare de pace ci a ascuns o neliniște ce a continuat să stea la pândă. Și-a continuat viața, a uitat incidentele și după ceva timp a descoperit că durerea este tot acolo, așteptând doar să fie declanșată de evenimente similare celor pentru care tocmai a iertat-o. Când l-am întrebat ce anume îl deranjează la fosta lui soție, a izbucnit:
– E capabilă de o răutate ieșită din comun, este lingușitoare și calcă chiar și pe morminte pentru scopurile ei murdare, joacă teatru atât de perfect încât păcălește aproape pe oricine.
Toate aceste atribute negative pe care le vede la fosta soție sunt de fapt părți neacceptate din el, lucruri din trecut pentru care nu s-a iertat, pentru că este deranjat cu adevărat de comportamentul ei.
Dacă aceste părți din el ar fi fost acceptate, dacă s-ar fi iertat pentru lucrurile din trecut, atunci nu ar fi fost deranjat, ci mai degrabă ar fi simțit compasiune și nu ar fi emis judecăți.
Din energia compasiunii, și-ar fi dat seama că aceste comportamente negative ale fostei soții sunt provocate de teamă și că face tot posibilul pentru a face față unui lucru dificil. Astfel nu ar fi perceput comportamentele ei că un atac la adresa lui, ci ca un strigăt de ajutor.
Privește-i pe oameni așa cum sunt,
nu așa cum ți-ai dori tu să fie.
Apoi acceptă-i așa cum sunt și nu-i judeca
pentru că nu sunt așa cum ți-ai dori tu.
Cu cât te vei accepta într-o mai mare măsură pe tine însuți,
cu atât mai ușor îți va fi să-i accepți pe ceilalți.
Când îi ierți pe ceilalți, atunci te poți ierta și pe tine. Ceea ce le oferi celorlalți, fie iubire, fie ură, îți oferi de fapt ție însuți.
Acțiunile tale îți întăresc gândurile și dacă acționezi cu iubire, îți consolidezi în tine ideea că eșți iubitoare. În mod similar, a ataca pe altcineva sporește ura și prin urmare vinovăția din mintea ta.
Adesea, imposibilitatea de a ierta se ascunde în spatele furiei, fricii, tristețîi, și a altor lucruri de genul acesta.
Dacă crezi că nu ai probleme cu iertarea altor persoane,
întreabă-te: Față de cine simt furie sau tristețe, sau frică?
Ia-ți câteva momente de liniște și ascultă ce îți spune sufletul, pentru că în spatele acestor emoții vei găsi cauzele imposibilității de a putea ierta.
Dacă îți apare numele sau imaginea unei persoane, ia o foaie de hârtie și împarte-o în două coloane.
În prima coloana scrie însușirile acelei persoane care te deranjează și în a două coloana însușirile care îți plac.
Uită-te cu atenție la ce te deranjează la aceea persoană.
S-ar putea să nu percepi în mod evident cum se regăsesc în tine comportamentele care te deranjează la alții.
Poate că ai scris mânie, deși nu te superi niciodată pe aceea persoană.
În cazul acesta poate fi vorba de o 
mânie suprimată de care îți este rușine și acesta este modul în care ți se reamintește de ea. Ego-ul urăște acest tip de dare în vileag și de aceea preferi să negi ce se află în subconștient, proiectând totul în afară, asupra celorlalți. În loc să te uiți în interiorul tău, îi acuzi pe ceilalți.
Pentru a începe procesul de iertare e important să îți asumi responsabilitatea pentru ceea ce se află în propria minte.
Dacă urăști pe cineva, urăști ceva din el,care face parte din tine,Ceea ce nu face parte din noi nu ne deranjează.Hermann Hesse
În rezolvarea imposibilității de a ierta treci de fapt printr-un proces prin care urci niște trepte ale scării iertării. Atâta vreme cât gândești că iertarea nu e justificată, refuzi iertarea și astfel îți oferi o scuză pentru neasumarea responsabilității pentru viața ta. Imposibilitatea de a ierta te protejează să privești adevărurile inconfortabile din tine. 
Pentru a împiedica descoperirea unor astfel de adevăruri despre tine, vei face orice pentru a putea blama pe altcineva. Adevărul nu va însemna astfel nimic, deoarece mintea neiertătoare încearcă cu disperare să își mențină proiecția asupra dușmanului închipuit. Mintea se închide în fața unor alte modalități de a vedea situațiile. Deplasarea din punctul în care iertarea nu este justificată, la iertarea „dușmanilor” reprezintă un salt major înainte, pentru că conceptul de iertare, deși într-o formă distorsionată, a intrat în mintea ta. Dacă aparent ai succes în a-i ierta pe „dușmani” la prima abatere, nu vei putea menține această stare dacă ei își continuă atacurile. La un moment dat, îți vei pierde răbdarea, iar mânia justificată va ieși din nou la suprafață, cerând răsplata cuvenită. Nu există nici o soluție la imposibilitatea de a ierta atâta vreme cât percepi că dușmanul este în afara ta. Investiția ta în nevoia de dușmani este uriașă. Orice și oricine poate acționa ca ecran, doar pentru a te împiedica să-ți descoperi aspectele dureroase din tine, adică „umbra”. Pășind pe calea iertării, în loc de cea a atacului, vei înțelege că „dușmanii” îți sunt de ajutor în loc de țapi ispășitori. Fără ajutorul lor, e mult mai greu să conștientizezi ceea ce ai îngropat în subconștient. Iertarea falsă, deși poate părea caritabilă, este o formă de atac și nu are de-a face cu adevărata iertare. Ea se manifestă sub următoarele forme:- atitudinea de superioritate spirituală „sunt mai evoluat ca tine” – atunci când iei o poziție de superioritate față de cei despre care gândeșți că ți-au greșit. Cu această atitudine, consideri că oferta generoasă de a-i ierta nu este, de fapt, meritată, dar din bunăvoință o acorzi celor mai puțin merituoși. Adevăratul motiv ce stă în spatele acestei forme de iertare este acela de a dovedi că eșți mai evoluată spiritual decât cei pe care îi ierți.
- atitudinea „amândoi suntem niște bieți păcătoși”– atunci când te consideri la fel de „păcătos” ca și dușmanii și în consecință meriți să fii pedepsit. Acest mod de gândire poate fi interpretat greșit drept smerenie și poate duce la o „competiție spirituală” între cine este cel mai păcătos și cel mai smerit pentru că „păcatul” e important să fie corectat și nu judecat și pedepsit.
- atitudinea de martirizare – când imaginea pe care o arăți lumii e o mască a toleranței și blândețîi în timp ce suporți atacurile nejustificate împotriva ta. Această atitudine se datorează unei convingeri că divinitatea îți cere să te sacrifici ca să ajungi în rai. În spatele acestei mășți zac sentimente de amărăciune și durere față de ultrajul la care eșți supusă.
- negocierea și compromisul – când cauți să obțîi ceva în schimbul „darului” tău de iertare.
Iertarea adevărată începe atunci când începi să îți dai seama că ceilalți îți oglindesc ceea ce nu ai vindecat încă în interiorul tău. Dacă nu poți ierta ceea ce vezi în alții, este imposibil să ierți un comportament similar manifestat de tine. Ca să ierți cu adevărat e important să conștientizezi reproșurile, resentimentele sau plângerile din mintea ta fără să le judeci, să le accepți și să le vindeci.
Ultima treaptă pe scară iertării, nimic de iertat, o vei atinge când stăpânești adevărata iertare și ea devine atitudinea obișnuită la provocările vieții. Exersarea constantă a iertării, dizolvă resentimentele și astfel recunoști cu ușurință lucrurile din tine pe care nu le-ai vindecat și nu le mai proiectezi asupra celorlalți. Atunci când în interiorul tău nu mai rămâne nici un sentiment de păcat, vinovăție sau frică, nu vei mai avea ce să proiectezi asupra celorlalți și percepția ta despre ceilalți se va schimba.
Pacea interioară nu garantează eliberarea de atacurile celorlalți.
Ego-ul celor care sunt pe alte trepte ale scării este subminat de pacea ta interioară pentru că le contrazice sistemul de gândire. Teama care rezultă de aici determină ego-ul să atace. Important e că astfel de atacuri nu vor avea nici un efect asupra celui care a ajuns pe treapta Nimic de iertat.
Cât va dura călătoria iertării, depinde de măsura în care ești dispusă să îți dedici timp zilnic găsirii păcii interioare.
Adesea, prioritățile zilnice sunt în jurul obiectivelor exterioare, decât în jurul celor interioare.
Dacă poți lucra simultan atât pe nivel exterior, cât și pe cel interior, rezultatele vor fi surprinzătoare.
De tine depinde să te antrenezi zilnic în acest sens. Abordează toate situațiile care cer să iei măsuri practice, pe ambele niveluri. Adică să cauți și să găseșți pacea în acea situație și cu această stare să îți îndeplinești sarcinile. Când abordezi toate activitățile de peste zi în energia păcii interioare, „toate ușile ți se deschid înainte să pui mâna pe clanță”
Îți propun să îți rezervi timp cu tine, să identifici pe ce treaptă a scării iertării ești și să pornești în călătoria iertării ca să devii tu însuți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.
Imposibilitatea de a ierta reprezintă una din cauzele fundamentale ale blocajelor pe calea spre succes în toate domeniile. Descoperă și vindecă toate „problemele sursă” și trăiește viața pe care ți-o dorești.
Cu drag,
Marcela
Te invit să scrii la comentarii care este percepția ta despre iertare și imposibilitatea de a ierta și ceea ce ai experimentat referitor la aceste sentimente.Dacă crezi că acest articol îi poate ajuta și pe prietenii tăi, distribuie-l te rog 
Multumesc!Practic deja iertarea de ceva timp,ma straduiesc si mai trbuie lucrat pana sa ajung la nivelul*nimic de iertat*
Cu drag, Victoria. Spor la lucrat. Poate te ajuta mai mult daca schimbi cuvantul „trebuie”. Detalii aici –> Cuvintele si subconstientul.
Iertarea este un lucru minunat în viața noastră, ne curăță sufletul de ,,monștri răului’’ iar gândurile ce nu ne dau pace dispar ca prin farmec.
Iertarea lucrează mână în mână cu iubirea este precum cărămida și cimentul pentru o zidărie, vrei să înalți zidul și să fie trainic nu pui cărămidă peste cărămidă fără ciment la fel cum ierți dacă iubești și dacă iubești ierți.
Pe ce s-ar baza iertarea dacă nu ar fi iubirea?
Am putea spune îl iert dar nu-l iubesc?!!! Sau viceversa?
Vedeți dragii mei de ce trebuie să iertăm, cum ar fi să spunem: îmi place, iubesc este minunat…. Apoi după toate acestea spun că nu iert chiar dacă îmi place, îl iubesc, ete minunat..!!!!
Și acum ceva din arta iubirii de Miguel Ruiz
Iubirea este nemiloasă, ei nu-i pare rău pentru nimeni; în schimb, este plină de compasiune. Teama este foarte miloasă; celui care se teme îi pare rău pentru toţi
cei din jur. Lui îi pare rău de alţii pentru că nu îi respectă, pentru că nu îi crede suficient de puternici pentru a reuşi. Pe de altă parte, iubirea respectă pe toată lumea. Cine iubeşte pe altcineva crede că acesta poate reuşi prin propriile sale forţe. El crede că acesta este suficient de puternic, de inteligent, de bun pentru a-şi stabili propriile sale decizii. Nu se grăbeşte în nici un caz să ia decizii în locul celuilalt.
Evident, dacă acesta din urmă dă greş, el îi întinde mâna, îl ajută să se ridice şi îi spune: „Continuă. Mai devreme sau mai târziu vei reuşi, sunt convins de acest lucru”. Aceasta înseamnă compasiune, care nu are nimic de-a face cu mila. Compasiunea se naşte din respectul reciproc şi din iubire; mila se naşte din teamă şi din lipsă de respect.
Iubirea este întotdeauna amabilă. Teama este întotdeauna lipsită de amabilitate. Ea ne umple de obligaţii, de aşteptări, ne învaţă să nu îi respectăm pe cei din jur, să evităm asumarea responsabilităţii şi să ne pară rău pentru alţii. Cine s-ar putea simţi bine în asemenea condiţii? Tot ceea ce se petrece în jurul nostru ne agresează, ne înfurie, ne întristează, ne face să ne simţim geloşi sau trădaţi.
La fel şi tristeţea, gelozia şi celelalte emoţii care se nasc din teamă şi care creează suferinţa. Cine suferă de aceste boli nu poate fi amabil, nu poate decât cel mult să pretindă că este bun. Când nu eşti fericit, nu ai cum să te simţi bine, deci să fii bun cu alţii. În schimb, atunci când te afli pe calea iubirii, nu ai obligaţii sau aşteptări, nu-ţi pare rău pentru tine, totul îţi merge bine, iar zâmbetul nu te părăseşte nici o clipă. Eşti fericit, deci te simţi bine, iar această stare se revarsă în mod natural asupra celor din jur. Iubirea este întotdeauna amabilă, iar bunătatea ei conduce la generozitate şi ajunge să deschidă toate uşile. Da, iubirea este generoasă. În schimb, teama este egoistă.. Teama impune o mie de condiţii. Atunci când ne creăm o anumită imagine despre alţii iar aceştia nu corespund, noi ne simţim rușinați, stânjeniţi, enervaţi, şi nu avem deloc răbdare cu ei. Este imposibil să te porți cu adevărat frumos cu altcineva în aceste condiţii. Pe calea iubirii nu există dacă; iubirea nu pune condiţii. Cine iubeşte o face necondiţionat, fără justificări.
Cu respect pentru toți
Vasile P.
Vasile, multumesc pentru tot ce ai impartasit cu membrii comunitatii. 🙂
(Cand abordezi toate activitatile de peste zi in enegia pacii interioare, „toate usile ti se deschid inainte sa pui mana pe clanta”.)Ce frumos Marcela!
Vreau sa zic ca, sunt aproape de( nimic de neiertat)mai ma incearca cate-o data egoul….dar il timit imediat la plimbare!
Rabdare,rabdare, rabdare sunt cuvintele Domnului Hristos si vreau sa fiu una cu rabdarea!
Multumesc suflet divin,imi esti inger calauzitor! <3
Felicitari, Maricica! Cu drag. 🙂
Este impresionant ceea ce citesc, stiam ca ceva imi lipseste cu toate ca am incercat de f. multe ori sa descopar modul de a fi buna , de a ierta tot si pe toti, dar e foarte greu,sunt departe de „nimic de iertat”, dar nu e totul pierdut zic eu, pentru ca sunt constienta ca daca eu ajung acolo si cei din jurul meu vor fi mai buni.Eu sunt o bunica de 55 ani si am in familie multe contradictii si as dori sa nu mai fie aceste contradictii.Te iubesc Marcela, ma bucur ca te-am descoperit.
Cu drag, Maria. Foarte frumoasa constientizare „sunt constienta ca daca eu ajung acolo si cei din jurul meu vor fi mai buni.”. Felicitari!
Frumos articol. Mulțumim.
Important este să vrem să ne înscriem pe calea iertării. Când nu putem singuri, ne rugăm. Ne așezăm neputința, însoșită de dorința adevărată de iertare, în fața lui D-zeu. Și atunci sufletul începe să se deschidă. Intră în fluxul universal al energiilor benefice și primește atât cât este deschis să primească.
Cu drag, Emilia. Sa iti fie cu folos. 🙂
UAU! Sunt sub senzatia lui „Imparatul este gol”. Ma simt dezchiocat! Va multumesc mult!
Cu drag, Eugen. 🙂 Felicitari pentru constientizare.
Frumos spus,greu de realizat.As vrea sa vorbim in particular.Sunt din Iasi.
Liliana, totul este cu putinta celui care crede cu adevarat ca a-i ierta pe ceilalti inseamna de fapt pace si liniste sufleteasca. Daca simti sa vorbim in particular, eu fac sedinte individuale inclusiv la telefon sau pe skype. Gasesti toate detaliile AICI.
Am citit acest articol, aceasta iertare despre care scrie ti o doresc și Eu, drumul este lung si greu, mai ales cand persoanele care ti au călcat sentimentele, așteptările in picioare sunt lângă tine.Am inteles motivele, le stiu tiparele, modul de comportament, deocamdata nu pot decat sa spun ca le inteleg si atat.Imi doresc sa ajung la adevarata iertare si ma gandesc daca pur si simplu nu ar fi mai bine ca îndepărtîndu ma ar fi mai usor pt mine, cu toate ca acest lucru ar pare ca o fuga de aceste persoane, pur si simplu alegând să renunț la relația cu aceste persoane as reusi sa ma centre mai usor si mai repede pe mine….
Buna Marcela,
eu consider ca am depasit etapa de Iertare falsa si am ajuns pe nivelul Iertare adevarata. Stiu si constientizez ca cei din jurul nostru sunt „oglinzile” noastre, ca ceea ce ne deranjeaza la ei este in noi sub o forma sau alta. Cateodata imi este greu sa realizez ce este acel ceva din mine care rezoneaza cu ce ma deranjeaza la cealalta persoana. Imi propun sa practic introspectia mai mult si sunt sigura ca mesajele vor veni. Imi doresc si sunt hotarata sa ajung la nivelul Nimic de iertat. Nivel pe care l-am mai atins cu ceva timp in urma. In urma ancorarii in cotidian, a lipsei de atentie fata de propia persoana, poate si din cauza lipsei de incredere deplina in propria persoana am ajun din nou la nivelul de Iertare adevarata. Experienta nivelului Nimic de iertat a fost extraordinara. Multa liniste si pace, impacare cu sine, acceptarea neconditionata a celor din jur, veselie, multumire – au fost unele din rezultate – la care imi propun sa ajung din nou. Multumesc cu recunostinta pentru sfaturi si indrumari. Iti doresc o zi buna.
Imi cer scuze, nu am vazut ca numele este scris gresit. Am verificat numai continutul mesajului. Voiam doar sa mai adaug ca atunci cand am atins nivelul Nimic de iertat s-a observat clar si o schimbare in atitudinea si comportamentul celor din jurul meu, in special din familie – sot, copil. Relatiile au fost mult mai bune, mai deschise, mai calde.
Dar cand persoane din jurul tau iti inseceneaza ceva pentru a capta atentia cuiva. Acel om sa te intrebe de ce i-ai facut rau, dar tu sa nu ai habar? Sa decazi ca om, sa fii considerat paria, mai poti ierta?
Ca sa trec peste imi astern gandurile pe blog, in rest nu prea ai ce face sa demonstrezi. Nu ai cum sa demonstrezi contrariul.