Din prea multă iubire, o mamă a încurajat vampirismul

vampirism

Imediat ce s-a așezat în fotoliu, Ioana a oftat 

Se programase la ședința de terapie cu două săptămâni înainte și era cât pe ce să nu ajungă. Obstacolul fusese chiar   comportamentul  fiicei ei mai mici, despre care chiar venise să discutăm.

Mi-a spus că are 50 de ani, deși după cum arăta i-aș fi dat 60. Misterul mi l-a lămurit chiar ea, povestindu-mi o parte din viața ei.

„Am fost o familie fericită mult timp, și nu știu cum să-mi explic ce se întâmplă. M-am căsătorit din dragoste cu soțul meu și prima fată s-a născut la un an după căsătorie. Am locuit întâi la cămin pentru că eram studenți, apoi ne-am împrumutat și am cumpărat un apartament. Niciodată nu ne ajungeau banii pentru că aveam multe datorii, dar eram fericiți. Fetița era isteață și învăța bine la școală, ne ajuta prin casă, un copil cu care mă lăudăm tuturor prietenilor. Cu timpul, viața noastră s-a aranjat, așa că am hotărât să mai avem un copil. Așa a venit pe lume Mariana, un copil mult dorit, la o diferență de 10 ani de prima.

Mariana a fost mai sensibilă, era mai mereu palidă, slăbită și orice răceală se lăsa cu complicații. Am mers din medic în medic fără că situația să se amelioreze. Pe toată perioada copilăriei ei mi-a fost teamă că nu o să supraviețuiască. Contrar grijilor mele, Mariana a trecut cu bine de bolile copilăriei, sănătatea i s-a normalizat și a devenit o domnișoară atrăgătoare.

Am fost atât de preocupați de fata cea mică, încât fetei mai mari nu prea i-am acordat atenția necesară. Noroc că nu ne-a creat probleme. Este la casa ei, are un soț minunat și doi copii extraordinari. După plecarea ei, casa a devenit pustie și abia atunci am realizat ce copil minunat a fost.

tipete

Cu Mariana, fata cea mică, lucrurile nu au fost și nici nu sunt grozave. A avut întotdeauna o atitudine care ne-a șocat; țipă, are pretențîi și nu respectă ceea ce vorbim. Ajunge acasă la ce oră vrea, chiar dacă am stabilit ceva. Odată, când avea 18 ani, nu a venit acasă toată noaptea și când am încercat să clarificăm situația ne-a sfidat spunându-ne: „Stați liniștiți că nu vin cu burta la gură.”

Recunosc că am răsfățat-o prea mult pentru că a fost atât de bolnăvicioasă.

Se răstește la mine chiar și în prezența străinilor, ceea ce mă face să mă rușinez. Am răbdat toate ieșirile ei, pentru că o iubesc și e copilul meu. Simt că prin scandalurile pe care le declanșează îmi fură toată energia.

Am obosit și eu și soțul meu, care s-a și îmbolnăvit. Ceea ce mi-a pus capac a fost atitudinea ei față de tatăl ei. Înainte de a avea probleme cu sănătatea, îi promisese un laptop nou. Cum banii s-au dus pe la medici și pe medicamente, nu a mai putut să își țină promisiunea. Ce scandal a făcut! Doamne, doamne…Și colac peste pupăză, într-o zi când m-am întors de la muncă am găsit-o leșinată în camera ei înconjurată de multe tuburi goale de pastile. Am anunțat imediat salvarea și am dus-o la spital. S-a dovedit că nu luase nici o pastilă, doar se jucase cu nervii mei.

Am fost la biserică, am făcut rugăciuni și pot spune că pe moment m-am liniștit. Însă comportamentul Marianei continuă să fie de nesuportat. Consideră că eu și soțul meu suntem de vină pentru toate nereușitele ei. Mă îngrijorează că și cu prietenii se poartă urât și aceștia o părăsesc. Ce să mă fac? „

După ce i-am ascultat cu atenție povestea, i-am pus mai multe întrebări Ioanei astfel încât a descoperit singură ce are de făcut. A conștientizat că nu au învățat-o pe Mariana să iubească. Pentru că a fost un copil bolnăvicios, au trecut în energia milei fără să își dea seama. S-au străduit atât de mult să o apere de „necazurile” vieții, încât ea nu știe cine este cu adevărat. A rămas la nivelul de „vreau”, „dă-mi”; nu a învățat să își asume responsabilitatea și să muncească pentru ce își dorește.

Mariana nu știa să se alimenteze cu energie vitală de la Pământ și de la Divinitate și astfel trăia pe seama energiei vitale a părinților ei. Ei îi trebuia mereu cineva pentru completarea energiei. Prietenii când se simțeau secătuiți, o părăseau. Singurii care, din prea multă iubire, îi cedau erau părințîi. Inima ei flamandă, neștiind să iubească ea însăși, căuta acele persoane care erau gata să-i ofere sentimentele lor. 

Concluzia este că Mariana era un „vampir energetic„. Nu numai că din punct de vedere material trăia pe seama părinților, îi mai și secătuia de energia vitală.

Ioana a acceptat să tai legăturile la nivel energetic cu fiica ei și să dizolv toate promisiunile și legamintele pe care și le-au făcut în această viață și în alte vieți, care nu mai sunt spre binele lor suprem.

A venit la terapie și soțul ei și am procedat la fel și cu el. În prima faza, fiica lor a reacționat violent și e și normal. I se tăiase sursa de energie. Apoi au îndrumat-o către mine și după mai multe ședințe a înțeles că se îndepărtase de ea cea care este cu adevărat.

Vestea bună este că acum Mariana este o persoană echilibrată care și-a asumat responsabilitatea pentru viața ei.

Mesajul meu pentru tine este că pe lângă iubirea pe care le-o oferi copiilor tăi, să le oferi și posibilitatea de a-și asuma responsabilitatea pentru alegerile lor. Cu cât o să îi cocoloșești mai mult, cu atât mai greu își vor învăța lecțiile de viață.

femeie in glob

Ceea ce vreau să îți spun acum, este că nici un „vampir energetic” nu îți poate perfora învelișul de protecție fără permisiunea ta. El poate să te dezechilibreze prin cuvinte și vorbe grele, astfel apar fisuri în câmpul tău energetic și vampirul pătrunde prin crăpăturile pe care ți le faci singură.

Poate ai întâlnit persoane care provoacă pe toată lumea doar prin prezența lor. În locurile unde sunt astfel de persoane apar tulburări și oameni pașnici sunt gata să se ia la bătaie din senin. Aceste persoane sunt vampiri energetici și se hrănesc inclusiv cu energia urii. De aceea indiferent de circumstanțe, fă tot posibilul să îți păstrezi calmul și armonia. Astfel atacurile nu te vor atinge.

Marcela Mantz - armonie in suflet

 

Cu drag,

Marcela

 

PS Te invit să îmi scrii într-un comentariu părerea ta referitoare la acest subiect. Astfel învățăm unii de la alții prin cunoaștere și nu prin suferința experimentării directe.

PPS Distribuie, te rog, articolul și prietenilor tăi. Cu siguranță îți vor mulțumi.

28 de comentarii la „Din prea multă iubire, o mamă a încurajat vampirismul”

  1. Da, articolul este foarte reusit. Ma regasesc 50% in situatia Ioanei. La mine fata cea mare este cea care se rasteste la mine, chiar si in prezenta strainilor. Nici pe tatal ei nu il asculta 100%. Are 13 ani dar nu vrea sa asculte nimic. Nu ne respecta ca parinti. A luat note proaste, nu din cauza ca nu o duce capul,ci pentru ca nu invata. Este foarte inteligenta, dar nu vrea sa asculte. Nu i-am spus sa invete pe branci, ci doar sa citeasca acasa, o data, fiecare lectie in parte. Atat si nimic mai mult. Degeaba am fost la psiholog cu ea. Nu am rezolvat nimic. Intre ea si cea mica este diferenta de 10 ani. Sper ca cea mica sa nu ii calce pe urme, dar nu bag mana in foc.
    O zi buna!

    Răspunde
  2. Eu cum pot fi numită ? Am fost foarte cuminte, obedientă şi am făcu doar ce mi-au spus părinţii, fraţii, soţul. Acum, la 45 de ani am realizat asta şi acum îmi explic de ce tot timpul am fost nemulţumită de viaţa mea.

    Răspunde
  3. Parerea mea este ca acest subiect trebuie aprofundat. Am citit despre vampirism energetic,este periculos,mai ales daca apare in familie. Copiii mei sunt mari si sunt pentru mine acum rasplata. Nu pot sa dau sfaturi, mie furtul de energie imi vine din alta parte si caut sa ma feresc…atat cat pot .

    Răspunde
  4. Buna seara!
    Din nefericire si eu ma confrunt cu asemenea probleme din partea fiicei mele. Ceea ce ma uimeste e ca Mariana, fiica Ioanei, a aceptat sa faca terapie cu parintii ei!Fiica mea n-ar accepta niciodata…nu crede in asa ceva. Nu-mi ramane decat sa ma rog pt. ea! Doamne ajuta-ne!

    Răspunde
    • Buna, Maria. Mariana, fiica Ioanei a facut terapie singura, nu impreuna cu parintii. A acceptat pentru ca nu a avut de ales; in momentul in care am taiat legaturile energetice ale parintilor ei cu ea, nu a mai avut de unde sa „fure” energie. Doamne ajuta sa gasesti ceva care sa functioneze si in situatia ta.

      Răspunde
  5. Sunt aproape in aceeasi situatie, doar ca eu cred ca am gasit o solutie…nu am acceptat sa-i mai ofer ajutor financiar cu toate amenintarile ei, inclusiv cea de suicid. Acum munceste si am inceput sa conversam pe net facand cate un pas una spre cealalta.

    Răspunde
  6. In privinta povestii de viata descrisa in articol, cred ca am trait-o si eu alaturi de parintii mei. Intamplarea face ca si eu sa am o sora cu 10 ani mai mica si la fel in copilare a fost o mofturoasa si-o bolnavicoasa. Am iubit-o si-o iubesc enorm, dar am si suferit, copil fiind, pentru faptul ca parintii i-au acordat ei mai multa atentie , desi eram si eu prezenta. Eu am fost cea sacrificata, sa am grija de sora mea in loc sa ma joc, sa stau cu ea, sa-i dau sa manace, sa o duc la camin.La varsta aceea mi se pareau nedrepte , dar asa este viata cel mai mare il creste pe cel mai mic. M-am indepartat de familia mea, cand m-am casatorit, insa sora mea a ajuns sa ma invidieze pentru ceea ce cladeam, devenind adult. Au fost episoade in care cauta cearta cu disperare. Am raspuns provocarilor ei, si aici am gresit, insa de fiecare data tot eu am fost cea care am inchis conflictul cerandu-i iertare si lovindu-va de reprosurile ei ” crezi ca daca sunt mai mica trebuie sa tac”. Parintii inca o vad ca fiind fetita aceea mica si rasfata si se impovareaza ajutand-o pe ea, desi ei ar trebui sa fie cei ajutati. Nu pot schimba asta pentru ca este alegerea parintilor, dar am convingerea ca intr-o zi vor intelege ca sora mea este adulta si se poate descurca fiind ajutata doar de sotul ei. Nu pot aprecia daca este „un vampir energetic” dar stiu ca nu se lasa pana nu obtine ce vrea ea, in conditiile ei, fara sa tina cont de parerea celorlalti. De curand mama s-a plans mie ca sora mea a „tipat” la ea si a facut-o sa se simta foarte neplacut, insa a continuat sa-i sustina interesele crescandu-i copilul, desi daca eu am avut tupeul sa-i spun punctul meu de vedere intr-o situatie similara, solutia in cazul meu a fost i-ati copilul si pleci. Diferente inca se mai fac intre mine si sora mea, asta pentru ca eu nu vait ca nu am, nu spun ca imi doresc, iau viata asa cum vine si fac tot ce-mi sta in putinta sa o imbunatatesc. Datorita acestei atitudini in acceptiunea surorii si a mamei mele eu sunt cea „cu bani’, iar sora mea vaitandu-se continuu ca nu are, este cea care trebuie inca sprijinita de parinti.

    Răspunde
    • Geta, este clar ca sora ta mai mica este vampir energetic. Ma bucur ca ai reusit sa adopti cea mai potrivita atitudine in relatia cu ea. Mentine-ti echilibrul si nu va putea sa iti fure din energia vitala. In privinta parintilor tai, ai dreptate. E important ca ei sa constientizeze ca prin comportamentul lor creeaza dezechilibre in Univers. Multumesc ca ai impartasit aici povestea ta.

      Răspunde
  7. Ce se poate spune despre o mama care a stat la serviciu,in timp ce sotului ei mort de beat a distrus tot apartamentul si fiica lor de 11 ani a asistat la rebeliunea sotului,iar cand fiica a avut 21 de ani ea s-a botezat la studenti in biblie si a gasit oportun sa-i spuna sotului cand acesta a fost beat,urmand un scandal monstru.Fiica este cu stress postraumatic si iii este frica sa se apropie de barbati pentru ca ii vede la fel ca pe tatal.

    Răspunde
  8. Interesant articolul. Si totusi, am o neclaritate,daca eu sunt cea care face din tantar armasar, dramatizez lucrurile, ma panichez, pot fi eu vampirul?De cele mai multe ori, in situatii mai neplacute, eu ridic tonul, eu incep sa jicnesc si normal cei din familie imi raspund la provocari. Dupa toata furtuna, ma linistesc, analizez situatia si-mi dau seama ca eu am starnit tot. Ce pot face in asemenea situarii?

    Răspunde
  9. Vampirismul energetic este f. folosit in zilele noastre.Se poate folosi de unele persoane cu buna stiinta,pt. a vampiriza persoane.Sau poate sa fie folosit de unele persoane fara cunoasterea tehnici de vampirizare si efectele acesteia.Se poate intimpla si intr-un cuplu unul din sotii sa fie vampir,hranindu -se cu energia partenerului si acesta sa fie tot timpul bolnav. Personal am avut un atac energetic.Eram intr-o excursie si la un moment dat am avut senzatia de greutate in zona toracica si durere de cap.Cunoscind fenomenul mi-am dat seama si am descoperit si persoana vampir care era tot timpul in spatele meu in autocar.MI-AM FACUT SINGURA TEHNICILE DE PROTECTIE si mi-am revenit f.repede,am baut multa apa ,ca sa pot elimina rezidurile .Aveti grija cu cine calatoriti cu cine intretine-ti o discutie sau cu cine dati mina.
    Va doresc armonie si multa iubire! MARIA

    Răspunde
  10. Imi place f mult si este f interesant,trec prin aceasi situatie si nu stiu daca e vb de vampir energetic.Sunt cu un barbat de un an jumate..de cand sunt cu el am prb financiare,restante la intretinere,facturi neplatite etc.Este o persoana care se vaita mereu si traieste din trecut,se enerveaza repede,tipa,injura din te miri ce.Se poarta urat si cu mama lui,tipete,injuraturi si chiar ii zice k nu o mai suporta si k o uraste.Cu mine face la fel,de multe ori am vrut sa pun capat acestei relati,de multe ori am incercat sa vorbim,sa comunicam,dar in zadar.De cate ori ma desparteam de el si l anuntam k am terminat relatia si mi vad de drumul meu,tipa,injura k si cand nu l interesa si mi zicea:fa ce vrei,nu ma intereseaza.Nu l sunam 2-3 zile,dar in tot acest timp el era care mi trimitea mesaje,ma suna sa ne impacam ca el nu poate sta fara mine si nici el nu stie ce se intampla cu el,mi se facea mila de el si ne impacam,ii reprosam ca nu comunicam,lipsa de iubire,afectiune din partea lui si mereu aceasi placa..sunt stresat,am probleme,ai dreptate,o sa ma schimb,dar nimic,2 zile era ok si pe urma iar se transforma.Asa o duc cu el de un an jumate.Am incercat sa i zic de energii negative,blocari, etc.nici sa nu auda,replica lui era:(hai lasa ma cu prostiile tale) si iesea din camera,ma lasa sa vb singura.Nu stiu ce sa mai fac,trebuie sa ies din aceasta relatie dar nu pot,sunt constienta k nu voi ajunge departe cu el si nici nu o sa se schimbe..dar ceva k o forta ma face sa ma intorc la el si sa ma complac in situatia asta.Poate pt k il iubesc,sau e altceva?Nu stiu ce sa mai fac,poate a ti putea sa ma ajutati.Va multumesc

    Răspunde
    • Gabriela, din ceea ce ai scris deduc ca ai constientizat deja ca relatia este toxica pentru tine. Daca il iubesti sau nu, doar tu poti sti. Ceea ce observ eu, e ca nu te iubesti pe tine. Iti sugerez sa incepi sa aplici zilnic pasii de AICI si astfel o sa te armonizezi cu esenta divina din tine.

      Răspunde
  11. Dupa ce am citit articolul,mi-am dat seama ca eram cat pe ce sa ma confrunt si eu cu asa ceva.
    Eu am un baiat,are 25 de ani si a fost o perioada cand a incercat sa ma domine.La inceput nu am vrut sa ii spun ce ma nemultumeste la el,am crezut ca are sa-si dea seama singur ca intrece masura,ei bine nu a fost asa.
    Cand am vazut ca lucrurile scapa de sub control si se purta cu mine ca si cum el ar fi fost parintele si eu copilul,i-am spus ce ma deranjeaza si l-am anuntat oficial ca,viata lui e responsabilitatea lui de acum incolo.
    Eu il ajut,dar nu fac eu ceea ce ii revine lui sa faca.
    Nu este usor sa-i spui nu copilului tau,dar este mult mai greu sa ii tai aripile.
    Cine vrea sa aiba(indiferent ce)sa munceasca.
    E posibil sa par dura,dar eu vreau ca baiatul meu sa aiba propria lui pereche de aripi.Si le are.

    Răspunde
  12. Buna ziua. Va scriu plina de dezamagire si disperare. Am luat toate site-urile la rand care vorbesc despre asa ceva. Toata lumea da sfaturi pt cei care trebuie sa se apere, dar pt cei care fac rau, nimeni nu da destule sfaturi. Am mers si la terapeuti, fiecare si-a dat cu parerea si n-am ajuns la nici o concluzie. Concret persoana iubita m-a acuzat de vampirism pe vremea cand nici nu stiam de asa ceva, singura explicatie ar fi ca am avut o copilarie nefericita. Am incercat toate practicile si tehnicile fara rezultate, fiind parasita, desi urma sa avem un copil. Dar nu a vrut sa ramana langa mine, simtindu-se rau. De atunci am inceput sa vad daca si alta lume simte la fel, unele persoane da, altele nu. Am intrebat pe toate persoanele cunoscute si incet incet toate s-au speriat de mine si s-au indepartat. Ce pot face in asemenea situatie? Vreau sa le fie bine oamenilor din jur, nu stiu ce sa mai fac.

    Răspunde

Lasă un comentariu