Cât timp a trecut de când nu te-ai întrebat ce este cu adevărat important pentru tine în viață?
Uneori ne lăsăm prinși în vâltoarea vieții, repetăm aceleași țipare și simțim că nu trăim cu adevărat așa cum ne dorim.
Ca sa trăiești în concordanță cu ceea ce e important pentru tine în viață, condiția esențială este să fii congruentă cu propriile valori personale. Astfel, vei putea sa evoluezi ușor pe orice plan de dezvoltare personală și te vei bucura de energie suplimentară. Cand trăiesti conform valorilor tale personale, trăiești o viață pasionată si te dai jos din pat fericită în fiecare dimineață. De fapt, ești congruentă cu tine însuți și cu cea care vrei să devii.
Atunci când îți lipsește motivația și cheful de a face ceea ce ți-ai propus, problema nu este mereu lucrul în sine pe care îl ai de făcut, ci faptul că obiectivul nu este bine ales. Întrebarea esențială pe care e bine să ți-o pui, este dacă chiar îți dorești acel obiectiv sau îl vrei doar pentru că așa face toată lumea. De multe ori ne luptăm pentru a obține lucruri despre care credem că ne vor face fericiți iar după ce le obținem ne dăm seama că nu e deloc așa.
Când faci ceea ce îți dorești tu cu adevărat,
totul vine de la sine și curge natural.
Efortul apare la lucrurile pe care le faci pentru o miză.
- Unii oameni „se chinuie” să manance sanatos și echilibrat pentru că e la modă să arate bine și își doresc să fie sănătoși. Dacă ar putea arăta bine și să fie și sănătoși mâncând ce vor ei, nu s-ar mai „chinui” să respecte un meniu.
- Alții fac o muncă care nu le place pentru a obține beneficii financiare. Dacă banii nu ar fi o problemă, ar alege o muncă care le face plăcere.
- Unii urmeaza o facultate pentru care nu au nici o „tragere de inimă”, doar pentru a-și mulțumi părinții.
- Alții merg la sală de trei ori pe săptămână deși nu le place, doar pentru a fi admirați de sexul opus.
Cu astfel de dorințe preluate sau impuse nu îți vei găsi motivația să duci lucrurile până la capăt și le vei abandona pe parcurs.
Altfel spus, când dorințele sunt în acord cu lucrurile valoroase pentru tine vei găsi timpul, energia și determinarea să acționezi. Dar de multe ori e posibil să preiei valori pe care le admiri la alții sau care doar ți se par interesante. Însă nu neapărat te și reprezintă.
Așa cum am scris în articolele anterioare ( De la promisiuni și dorințe la obiective personale, Ce-a fost a fost, învață lecțiile și mergi mai departe, Ce poți face „sa scapi de datorii”) , e important ca dorințele să fie în concordanță cu sistemul tău de valori.
Atunci când nu îți cunoști și nu îți respecți aceste valori, te vei confrunta cu:
- stări de confuzie,
- indecizie,
- conflict interior,
- senzație de stres,
- oboseală,
- blocaj și reacții emoționale puternice și surprinzătoare.
În cazul în care ți-ai propus să te dezvolți, este absolut necesar să-ți identifici si să-ți respecti cat mai bine valorile. Ele sunt unul dintre factorii care te propulsează într-o direcție sau alta, te determină sa iei decizii și să ai diferite atitudini și comportamente.
Dacă lucrurile nu merg bine, și mai ales dacă ești nemulțumită, este posibil să fie vorba de conflicte la nivelul valorilor personale. De aceea e bine să faci ordine și prin zona asta; poate chiar să te debarasezi de unele dintre valori si să implementezi altele noi, mai potrivite cu cine ești și ce îți dorești.
Psihosociologul Shalom Schwartz, identifică 10 grupe de valori repartizate pe două axe polare, ca în imaginea de mai jos:
In tabelul de mai jos, găsești exemple de valori pentru fiecare grupa.
Pentru a-ți determina valorile personale urmează pașii:
I. alege din listă valorile care te reprezintă (minim 3; maxim 10) și ordonează-le în funcție de importanța lor pentru tine (poți descărca documentul pdf de AICI).
II. valideaza valorile folosind pentru fiecare valoare de 5 ori , în cascadă, întrebarea „Cum/în ce măsură este …..…important pentru mine?”
De exemplu dacă responsabilitatea este una din valori, validarea o vei face astfel:
- Cum/în ce măsură este responsabilitatea importantă pentru mine? Imi place să mă țin de cuvânt când promit ceva.
- Cum/în ce măsură este important pentru mine să mă țin de cuvânt? Imi place ca oamenii să se poată baza pe mine.
- Cum/în ce măsură este important pentru mine ca oamenii să se poată baza pe mine? In acest fel ceilalți vor avea încredere în mine.
- Cum/în ce măsură este important pentru mine ca ceilalți să aibă încredere în mine? Acest lucru mă face fericită.
- Cum/în ce măsură este important pentru mine ca să fiu fericită? Acest lucru îmi doresc eu de la viață.
Ultimul răspuns arată că valoarea „responsabilitate” este validată și poți trece la următoarea.
Dacă protecția mediului este o valoare pentru tine, validarea decurge astfel:
- Cum/în ce măsură este protecția mediului importanta pentru mine? Imi place să fiu în trend cu ce se întâmplă în lume.
- Cum/în ce măsură este important pentru mine să fiu în trend cu ce se intamplă în lume? Asa cunosc oameni noi și mă distrez.
- Cum/în ce măsură este important pentru mine să cunosc oameni noi și să mă distrez? In acest fel mă simt bine.
- Cum/în ce măsura este important pentru mine să mă simt bine? Cand mă simt bine, nu mă plictisesc.
- Cum/în ce măsură este important pentru mine să nu mă plictisesc? Când mă plictisesc devin leneșă.
Aceasta valoare nu este validată, deoarece rezultă că fără ea ai fi leneșă și poți trăi fără această valoare.
III. alege maxim 5 valori validate și proritizeaza-le folosind metoda „teorie versus practică”. Valorile care rămân importante doar la nivel teoretic și nu sunt puse în practică, generează frustrări și e importanta sa decizi dacă sunt cu adevărat „ale tale” sau nu.
De exemplu dacă una din valorile tale este familia. Gândește-te cum onorezi sau nu această valoare. Dacă se întâmplă des să ajungi acasă târziu, gândindu-te la sarcinile nefinalizate peste zi și simți o senzație de iritare și irascibilitate când porți discuții cu partenerul/partenera, familia este teoretic importantă și nu este reflectată în practică. E important să recunoști față de tine că nu este atât de importantă pe cât o consideri din moment ce nu trăiești conform ei. Poate fi vorba în acest caz doar de o valoare secundară, pe care ai „împrumutat-o de la alții”.
Dacă respectul pentru ceilalți este o valoare importantă pentru tine și totuși întârzii des la întâlniri, înseamnă că este doar o valoare secundară.
Doar valorile care se regăsesc în activitățile tale, sunt cu adevărat importante pentru tine. Dacă vrei să schimbi valorile, schimbă-ți comportamentul astfel încât ele să se regăsească în tot ceea ce faci.
IV. Ca să ai încă o confirmare că ai identificat bine valorile, răspunde în scris la următoarele întrebări:
- Cu ce îți umpli spațiul în care lucrezi/ locuiești?
Uită-te în jurul tău și observă ce regăsești cel mai des, fie că e acasă, la birou sau în mașină. Noteaza 3 cele mai importante lucruri pe care le-ai selectat. - Cu ce/ unde îți cheltui timpul?
Fă un calcul pentru o zi obisnuita și descoperă câte ore petreci la muncă, cât timp discuți cu cei dragi, cât timp petreci cu familia, cât timp petreci gândindu-te la independența ta financiară, cât timp te uiți la televizor. Dacă ai avea control asupra timpului tău, cum ți l-ai petrece?Notează 3 cele mai importante momente pe care le-ai selectat. - Cum îți cheltui energia?
Gândește-te la lucrurile pe care le faci cu multă plăcere astfel încât atunci când le faci nu simți deloc oboseală și nu simți nici o presiune. Care sunt acele lucruri pe care tu le faci cu plăcere? Notează 3 cele mai importante lucruri pe care le-ai selectat. - Pe ce îți cheltui banii / cum îți cheltui banii?
Sunt anumite lucruri pe care nu ai da nici un leu. Sunt alte lucruri pe care cu siguranță dai mulți bani. Uită-te în viața ta și vezi pe ce îți cheltui banii. Noteaza 3 cele mai importante lucruri pe care le-ai selectat. - Unde ești cea mai organizată în viața ta?
Găsește acele trei locuri unde ești foarte organizată. Poate să fie acasă, în mașină, la birou, în căsnicie. De exemplu poți fi foarte organizată atunci când pleci în concediu: știi exact ce vei vizita, ce vei face în fiecare zi, știi cât costă fiecare bilet. Caută în viața ta locurile în care ești cea mai organizată. Să fii organizată = valoare ridicată ; haos = valoare joasă. Notează 3 cele mai importante lucruri pe care le-ai selectat. - Unde ești cea mai disciplinată și mai încrezătoare în tine?
Care sunt acele domenii din viața ta unde ești disciplinată și ai încredere în tine. Noteaza 3 cele mai importante locuri/ aspect din viața ta pe care le-ai selectat. - La ce te gândești cel mai mult și pe ce te concentrezi?
Care sunt acele lucruri la care te gândești când nu te gândești la nimic. Cum ar fi atunci când ești la duș, când te plimbi sau stai relaxată. Sunt oameni care atunci când merg la servici se gândesc la familie și oameni care atunci când stau acasă se gândesc la servici. Care sunt cele 3 gânduri care îți vin cel mai des în minte, la care te gândești cel mai mult când ești relaxată? Notează 3 cele mai importante lucruri pe care le-ai selectat. - Ce vizualizezi cel mai des, cel mai mult?
Ziua, când visezi cu ochii deschiși care sunt acele lucruri pe care reușești să le vizualizezi? Și nu mă refer la fantezii ci la lucruri ce pot fi realizate, ce pot deveni o realitate. Noteaza 3 cele mai importante lucruri pe care le-ai selectat. - Care e este idea care domină dialogul tău intern?
Când ești singură și “piticul tău de pe creier” vorbește cu tine care sunt ideile, ce spune că ar trebui să faci, care este dialogul tău intern. Notează 3 cele mai importante idei pe care le-ai selectat. - Care sunt subiectele despre care vorbești cu prietenii tăi?
Atunci când vorbești cu prietenii tăi, indiferent de unde începe discuția, la un moment dat ajungi să discuți despre lucrurile care îți plac ce mai mult. Noteaza 3 cele mai importante subiecte pe care le-ai selectat. - Care sunt top 3 obiective pentru viața ta?
Dacă îți dorești să ai copii și o familie fericită, atunci valoarea ta principală este familia. Dacă îți dorești să avansezi în carieră și să ai success atunci valoarea principală este cariera.
Notează top 3 obiective pe care le-ai selectat.
Uite-te acum la răspunsurile tale de la fiecare întrebare și vezi de câte ori apare o anumită valoare în răspunsuri.
Exemplu: dacă la prima întrebare ai răspuns cu jucării, poze, asta înseamnă că valoarea este familia. Dacă ai scris cărți, laptop, valoarea este carieră. Dacă la întrebarea 4 ai răspuns cu jucării atunci este familia, dacă ai răspuns cu călătorii atunci este libertatea finanaciara.
Numără de care ori apare în răspunsurile tale de la fiecare întrebare: familia, cariera, concediile sau orice altă valoare ți-a reieșit. Dacă ai folosit diferite expresii, te rog să nu numeri expresiile ci valoare din spatele acestora.
V. Compară acum valorile rezultate cu cele notate inițial și analizează dacă cele două liste sunt în concordanță.
Dacă nu sunt în concordanță, reia exercițiul și acordă mai multă atenție la ce anume îți dorești tu cu adevărat, nu la ceea ce ar fi bine să faci că să fii în rând cu lumea.
De-a lungul anilor valorile se schimbă. Apar alte valori personale importante pentru tine, iar valori mai vechi tind să-și piardă din importanța. E normal să fie așa, personalitatea se maturizează și evoluează continuu.
Valorile personale funcționează precum o busolă interioară. Ele se formează și rezidă la nivel subconștient. De cele mai multe ori, ele sunt preluate din mediul familial, educațional, social, profesional, prin expunerea la diferite exemple, prin repetiție, prin impact emoțional.
Onorarea valorilor personale înseamnă:
- conștientizarea și respectarea lor,
- integrarea lor în fiecare aspect al vieții tale.
Un astfel de mod de raportare la valorile personale demonstrează respect și valorizare de sine, conducând implicit, la dezvoltarea stimei de sine și a sentimentului de împlinire.
Un prim pas în descoperirea propriului sistem de valori este să explorezi răspunsul la intrebarea:
Ce este cu adevărat important pentru mine în viață?
În această întrebare, cuvintele cheie sunt “cu adevărat important”. Deci nu te opri la primele răspunsuri, ci explorează în profunzime, către ceea ce se află dincolo de ele. Dacă te interesează să descoperi ce este cu adevărat important în viață pentru tine, rezervă-ți timp cu tine și urmează pașii de mai sus.
Cu drag,
Marcela
Te invit să scrii la comentarii ce este cu adevărat important în viata ta și dacă pașii pe care ți i-am prezentat te ajută să-ți îmbunătățești percepțiile despre importanța stabilirii valorilor personale.
De asemenea, m-aș bucura să distribui articolul și prietenilor tăi; așa îi ajuți să conștientizeze daca sunt mulțumiți sau nu de viața lor.
Adevarat Marcela lucrurile mici sunt impotante in viata noastra. Sa ne imaginam ca avem un cont de incredere in noi la banca vietii pentru fiecare lucru mic reaizat depunem aici cate putin capital de incredere de fiecare data cand realizam ceva, cat de mic ar fi el, peste ani acesta va creste si cand vom avea nevoie sa luam o decizie importanta in viata ne va veni usor fiindca acel capital de incredere adunat ne va determina sa ne luam ce vrem pentru viata noastra.!
Vasile, ma bucur ca rezonezi cu ceea ce scriu 🙂
Bună ziua om frumos!! M-au ajutat mult exercițiile de mai sus pentru a-mi face ordine în gânduri, pentru a-mi pune în evidenta prioritățile și pentru a deveni constienta de ceea ce îmi doresc cu adevărat în viata!!!
Am realizat ca ceea ce-mi doresc este sa fiu fericita,sa fiu împăcată cu alegerile pe care le fac în fiecare moment al vieții mele, indiferent de obiectivul propus,sa ma trezesc dimineața cu recunostinta pentru un nou început și cu zâmbetul pe buze!! Valorile mele s-au schimbat în timp, cele care au fost ieri în fruntea clasamentului astăzi sunt pe locul doi sau chiar trei, am „renuntat” la câteva din ele care credeam ca le am ( ..erau doar în trend!!🥳), important este sa trăiesc cu bucurie,pasiune și iubire fiecare clipa petrecuta acolo unde inima și sufletul meu și simte confortabil!!
Mulțumesc cu iubire și recunostinta!!!❤🥰🤗🙏🌹🍁