Merge și așa…

merge si asa

„Merge și așa” este o convingere care te poate sabota sau… te poate ajuta. La o ședință individuală, clientul îmi povestește că deși are cele mai bune intenții de a junge la timp la birou, nu poate să își explice ce se întâmplă că întârzie. 

Își pune ceasul să sune, însă în momentul în care îl aude, automat apasă  pe  amânare…Și dacă ar fi doar o amânare, ar mai avea timp. Însă reflexul automat se produce de mai multe ori, astfel încât sunt zile când întârzie și o oră.

Mai ciudat i se pare faptul că nu se simte vinovat în nici un fel, ba din contra dialogul lui interior este unul care îl susține: „sunt și alte persoane care întârzie”, „mă focusez și recuperez treburile pe care nu le-am făcut la timp”, „merge și așa”.

Citește tot articolul

Oriunde ai pleca, tot pe tine te întâlnești

intalnesti

Poate ai auzit expresia „oriunde ai pleca tot pe tine te întâlnești” și poate ai și experimentat-o. De multe ori ne dorim să schimbăm partenerul, colegii de muncă, situațiile de viață, pentru a rezolva anumite probleme. Ceea ce pot să îți spun este că până nu rezolvi acele conflicte interioare care te conduc la astfel de situații, lecțiile de viață se vor repeta și vei atrage în continuare oameni și situații care să oglindească ceea ce nu ai rezolvat.

Este și cazul Luminiței. A venit la ședințe individuale pentru că își dorea să schimbe locul de muncă. În percepția ei, nu era înțeleasă de nimeni din colectiv și toți colegii își rezolvau superficial sarcinile de lucru. Avea o atitudine critică și spera că schimbându-și locul de muncă, problemele ei vor dispărea.

Citește tot articolul

Cum poți să scapi de „dacă aș fi făcut…”

barbat descurajat

Vorbim de aproape un sfert de oră și la cele mai multe întrebări îmi răspunde „dacă aș fi făcut…”.

Sunt într-o ședință  individuală cu Dan, un tânăr de 30 ani care nu se mai regăsește. Imediat după terminarea facultății și-a deschis propria afacere cu care a avut succes. La un moment dat din cauza unor „decizii greșite” afacerea a început să se clatine și a fost nevoit să închidă firma. Și-a pierdut încrederea în el și nu mai vede nici o soluție.

Citește tot articolul

Un punct de cotitură

Noiembrie 2005.  O zi răcoroasă de toamnă la fel de agitată pentru mine ca toate celelalte din ultimii ani. Nici nu bănuiam că acea zi va fi un punct de cotitură în viața mea.

Aveam împreună cu soțul meu, de câțiva ani buni, afacerea noastră. Excelent ai să spui și ai dreptate…dacă mi-aș fi gestionat bine resursele. Erau zile în care uitam să mănânc sau uitam să plec de la birou acasă. Vroiam să fie totul perfect și deși aveam destui angajați până nu verificam eu totul nu mă simțeam bine. De multe ori mă consumam inutil pentru lucruri minore care le putea rezolva oricine din firmă.

Să revin totuși la aceea zi. Ieșisem din bancă și discutam cu soțul meu despre ce mai era de făcut când am simțit că alunec și m-am trezit jos pe asfalt.

Citește tot articolul