Mail
Ultimele cercetări referitoare la copiii foarte mici au demonstrat că încă de la naştere bebeluşul este înzestrat cu numeroase capacităţi fizice şi psihologice extrem de sofisticate. Studiile tind să arate din ce în ce mai clar că el îşi dezvoltă aceste capacităţi în perioada prenatală.
Dr. Thomas Verny afirmă: „Copilul nenăscut nu este o creatură pasivă şi complet lipsită de conştiinţă, aşa cum este prezentat el în textele pediatrice tradiţionale. Se ştie la ora actuală că fătul este o fiinţă umană conştientă, care reacţionează şi care are o viaţă emoţională activă începând de la vârsta de şase luni, sau poate chiar mai devreme. Printre alte descoperiri uimitoare, studiile cele mai recente au demonstrat că fătul poate vedea, auzi, experimenta, gusta şi chiar învăţa, într-o manieră extrem de primitivă, în timp ce se află în uter… Dar cel mai important lucru, el poate simţi, nu neapărat în maniera sofisticată a adultului, dar oricum, are propriile sale sentimente.”
Aşadar, calitatea de părinte reprezintă încă din primele etape ale sarcinii o responsabilitate fizică şi psihică. Noi pătrundem în această lume având deja anumite predispoziţii şi vulnerabilităţi. Copiii sunt sensibili la ceea ce simt părinţii lor în timpul perioadei de sarcină şi trăiesc chiar anumite percepţii. Aceste sentimente ne-au făcut adeseori să stabilim percepţii şi convingeri incorecte.
Mesajele transmise de aceste sentimente, gânduri şi emoţii sunt înregistrate în ADN-ul celulelor. Profunzimea mesajelor receptate de celule depinde de intensitatea sentimentelor asociate cu ele. Aceste mesaje se imprimă apoi în memoria celulară şi dau naştere unei identităţi şi unei energii personale. Ori de câte ori apare nevoia, celula apelează automat şi inconştient la această memorie celulară. De aceea, putem spune că memoria celulară este cea care guvernează atitudinile şi convingerile care stau la baza comportamentului nostru.
Este și cazul lui Alex care a venit la ședințe individuale pentru că nu reușește să aibă o relație stabilă. Atrage femei către el, se simt bine o săptămână, două, după care totul se destramă. Deoarece s-a repetat de multe ori, a conștientizat că nu este ceva în regulă la el. A acceptat să facem o călătorie pe linia timpului și am descoperit convingerea care îi sabota relațiile cu femeile și anume:
„Mami o să te iubească atât de mult încât nu o să ai nevoie de dragostea nici unei femei.”
Alex a avut flash-uri cu imagini de când se afla în pântecul mamei. A văzut cum mama își mângâia pântecul și îi declara cât de mult îl va iubi.
Și-a amintit că a auzit des această afirmație în toată copilăria lui. Astfel și-a format convingerea că nu are nevoie de dragostea altei femei. La nivel subtil el transmitea această convingere partenerelor sale, care dispăreau în ceață. Ce femeie vrea să stea lângă un bărbat care nu îi primește dragostea?
Din păcate, ori de câte ori mintea noastră îşi creează o convingere subconştientă, ea face tot ce îi stă în puteri pentru a demonstra că are dreptate, pentru a-şi justifica astfel existenţa. În consecinţă, cei mai mulţi dintre oameni trec prin viaţă mânaţi de dorinţa de a-şi confirma convingerile, chiar dacă de cele mai multe ori nici măcar nu ştiu că le au. Din cauza inconştienţei lor, aceste convingeri devin nişte profeţii care au tendinţa să se autoîmplinească.
Așa că, atenție la ce îi spui copilului tău. Cuvintele tale pot deveni profeții. Iubește-l, arată-i și spune-i că îl iubești și nu îi limita sentimentul de a primi iubire și dragoste și de la alte persoane. Reamintește-ți că te-a ales ca mamă, sau ca tată, pentru a evolua. De aceea e important să conștientizezi puterea cuvintelor și să o folosești pentru a crește un copil sănătos din toate punctele de vedere. Totul depinde de gradul tău de conștiență și prezență.
Cu multă iubire,
Marcela
Scrie-mi într-un comentariu dacă ai experimentat ceva similar sau care este părerea ta. Distribuie materialul și prietenilor tăi ca să îi ajuți să conștientizeze importanța cuvintelor.
Frumos articol! Chiar am crezut ca bebelusa mea ma poate auzi de cand era in pantecul meu. Nu am facut o ecografie sa vad ce sex are, dar am stiut ca este fetita. Pe la 6 luni de sarcina aveam un ritual de seara. Dupa dus, ma lungeam in pat, intindeam tricuol pe burtica si urmaream miscarile fatului. Am inceput sa-i cant, sa-i vorbesc, sa-i spun ce-mi doresc de la „ea” : sa doarma noptile, sa manace , sa fie sanatoasa, sa se dezvolte frumos. II spuneam cat de mult o iubesc si ce fericita ma face prin existenta ei. Sarcina a decurs frumos, fara greturi, fara neplaceri. Fetita mea, caci o fetita am nascut, a fost vedeta la nastere …avea 5,200 kg, fiind la acea vreme a sasea fetita din lume raportat la greutate. A adus multa fericire si implinire in viata mea.Si chiar a fost cum ii spuneam ca-mi doresc sa fie: nu am avut probleme cu nopti nedormite, era mancacioasa, a fost si este sanatoasa. Recunostea cantecul pe care il cantam cand era in pantec, pentru ca se linistea si adormea foarte repede. La doi ani dupa nasterea ei, a intervenit divortul, urat cu amenintari ca mi se ia copilul..vesnica problema a barbatilor. Eu nu l-am vorbit urat pe fostul sot in fata copilului,din contra il prezentam ca fiind un om bun, un tata dedicat desi mi-a fost teama sa nu o pierd. Am acceptat fara rezerve ca tatal sa faca parte din viata ei, nu cum fac alte mamici care se impotrivesc. Cand fetita a facut 6 anisori m-am trezit cu o intrebare..la care numai cu ghidare divina am putut sa raspund corect : ” mami , daca tati este atat de bun, de ce nu sta cu noi” si raspunsul a fost „tati este un tata bun pentru tine, dar nu a fost un sot bun pentru mine” Astfel copilul meu se bucura si de dragostea mea si de dragostea tatalui ei biologic, dar a ajuns sa iubeasca si sa fie iubita si de actualul meu sot, si sa ia decizia sa -i spuna acestuia din urma „tatI”. Ma bucur ca am fost ghidata sa procedez cum a fost spre binele fetitei mele si sa ma bucur acum ca o pot iubi si eu si alte persoane importante pentru ea. Si..fiind si o deformare profesionala….rog mamicile divortate sa faca demarcatie intre relatia lor cu fostii soti si relatia copiilor cu tatii lor, sa nu se mai opuna ca tatii sa aiba legaturi cu copiii lor, mai ales cand isi doresc asta si sa nu foloseasca minorii ca monede de schimb pentru obtinerea anumitor avantaje de la fostii soti. Scuze ca mi-am permis sa spun asta, dar am vazut atatea cazuri si nu inteleg atitudinea mamalor. Daca ne iubim copiii, trebuie sa acceptam ca mai sunt si alte persoane care ii iubesc.
Multumesc, Geta pentru ceea ce ai impartasit. Subliniez ceea ce i-ai raspuns fetitei tale pentru ca sunt convinsa ca va inspira si alte persoane: “tati este un tata bun pentru tine, dar nu a fost un sot bun pentru mine”.
Buna Marcela,
Am o bucurie mare, si cu permisiunea ta am s-o descriu cat mai pe scurt.Cred ca se incadreaza in tema „Atentie ce ii spuneti copilului tau!”
Eu nu am copii, dar iubesc sincer si din tot sufletul copiii altora.Acum este vorba despre un stranepot, Alex, care a trecut clasa a treia.Mama sa este o femeie cu multe calitati, dar care vorbeste foarte putin, iar daca nu cunoaste sau nu-I place persoana, pastreaza o pauza lunga, lunga!!!!!!!
Cunoscand acest aspect, pe timpul sarcinii si dupa ce s-a nascut copilul, absolut toata lumea, chiar si mama, isi exprimau temerea ca nu cumva sa mosteneasca si copilul comportamentul retras si taciturn al mamei lui.
Cum de ce-ti este frica, se zice ca nu scapi, asa s-a intamplat si cu Alex, s-a nascut sanatos, frumos, destept, dar se deosebeste prin acest comportament de copil retras si tacut.A luat premiul l pe scoala si pe judet, dar eu nu eram fericita.Doream din tot sufletul sa stiu ca se exprima in mod cursiv, ca-mi povesteste, ca sta de vorba cu noi SI CU PERSOANELE STRAINE CU CARE INTRA IN CONTACT!!!!!!El se ducea la calculator si nu-I pasa de ce se intampla in rest.Invatatoarea il iubeste foarte mult, dar destul de delicat I-a sugerat mamei sa consulte un specialist.Se pare ca mama nu trateaza aceasta problema ca fiind ceva real, ci mai degraba ca un rasfat.Nimic mai neadevarat!
Alex are si o strabunica(mama mea de 90 de ani)care este prietenul numarul unu al lui si cu care vorbeste, vorbeste si iar vorbeste!Am domiciliul in acelasi imobil si sunt nedespartiti.Iarna aceasta mama a locuit aproape trei luni la mine la Bucuresti!Dragostea fiind mare, se conversau mult pe telefon!Am convenit cu mama sa-i spuna lui Alex, numai cand considera ca este locul in discutie:
ca sunt foarte bucuroasa ca am un stranepot ca el, destept, frumos, ascultator, educat, cu simtul masurii, afectiv, care iubeste tot ce ne inconjoara( animalele,florile, copacii, batranii, copiii, cerul, apa si pamantul)si ca spun tuturor cat de mult ma bucur ca a venit in familia noastra si ca-l iubesc mult.
Mama mea este o doamna spirituala, calda si docila, dar si foarte inventiva.A inventat tot felul de povesti si intamplari in care-l introducea pe el si musai pe mine sau altcineva din familie.In toate introducea calitatile, sentimentele, aprecierile mele si ale altor persoane la adresa lui, exact cum am invatat-o.
Rezultatul a fost spectaculos!!!!!!!!
Copilul ma suna si de trei ori pe zi, vorbeste, vorbeste si iar vorbeste!Avem diferite subiecte, iar daca unul dintre noi nu avem cunostinte indeajuns, dupa convorbire ne documentam pe net, iar mai apoi dezvoltam subiectul!Lasa calculatorul si se duce in gradina.Cunoaste toate florile, copacii, arbustii, insectele si pasarile cerului care ne viziteaza gradina!Cu mare satisfacyie ma anunta cand apare o pasare rara, apoi o descrie s-o putem identifica.Le boteaza si el cu nume foarte suggestive!Se joaca cu animalele din curte si mai ales cu cateii.Are prieteni cu care se viziteaza si-si petrece timpul liber!
Spectaculos: din senin, mi-a marturisit ca el a fost foarte timid, ca daca nu cunoastea foarte bine persoana se inchidea in el ca-i era teama sa nu greseasca, ca apoi sa rada de el.Dar, vrea sa-mi multumeasca si-mi este recunoscator ca eu l-am ridicat foarte mult si se simte atat de fericit ca ma are asa de aproape de el.
SOC!!!S-a gandit ca daca nu este prea costisitor si daca nu ma deranjeaza, ar fi minunat sa petrecem vacantele impreuna!
Cum, un copil care spunea doar sarut-mana tanand capul in jos(aproape 8 ani), s-a putut schimba ca prin minune,doar auzind ce gandesc eu despre el?
Bucuria este imensa, SCHIMBAREA O VEDE TOATA LUMEA PE TOATE PLANURILE!
Concluzia?… o las pentru cine a rezonat la aceasta marturisire facuta din suflet si cat am putut de succinct!
„Cu iubirea putem schimba muntii!”
Georgeta
Felicitari, Georgeta si multumesc pentru ceea ce ai impartasit. Sunt multe de invatat din minunata ta experienta.
Georgeta,
M-ai fascinat cu aceasta descriere!Esti fantastica!Vorbesti atat de simplu, natural si ajunge direct la suflet!Te rog nu-l lasa pe Alex, esti ingerul lui pazitor!
P.S.Scuza-mi indiscretia, ai lucrat in invatamant?Ai pregatire in acest sens?Ai potential sa schimbi multe suflete care asteapta un mic impuls!
Cu mult respect si apreciere,
Geo
toate articolele dumneavoastra imi sunt utile. Ma bucur ca existati in viata mea. MULTUMESC
cu drag, Gabriela. 🙂 să îți fie cu folos.