În urma articolului anterior, De la promisiuni și dorințe la obiective personale, am primit mai multe mailuri cu întrebări și nelămuriri despre cum se face concret analiza anului care a trecut și cum se transformă dorințele în obiective. De aceea am ales să scriu azi acest articol care cuprinde un studiu de caz și încep cu reamintirea pașilor din articolul anterior.
- rezervă-ți timp cu tine, în care să nu te deranjeze nimeni
- scrie pe scurt care sunt acele experiențe de anul trecut pe care le consideri realizări
- scrie pe scurt care sunt acele experiențe de anul trecut pe care le consideri eșecuri/dezamăgiri
- citește fiecare realizare în parte și scrie lecția învățată și resursele interioare care te-au susținut să realizezi ceea ce ai realizat
- citește fiecare eșec/dezamăgire în parte și scrie lecțiile pe care le-ai învățat sau pe care le ai de învățat, convingerile limitative care te-au sabotat, ce resurse te-ar fi putut ajuta să transformi experiența
- evaluează unde eșți acum pe o scala de la 1 la 10 în fiecare domeniu important din viață ( sănătate, relații, carieră/bani, dezvoltare personală și spirituală, relaxare/distracție)
- scrie-ți dorințele și transformă-le în obiective, formulandu-le pozitiv, la timpul prezent și SMART (specifice, măsurabile, accesibile, relevante, încadrate în timp).
- stabilește un plan de acțiune pentru fiecare obiectiv și scrie ce ai de făcut în fiecare zi, săptămână, lună, în agenda de anul acesta.
Studiul de caz se referă la experiența Mirelei, căreia îi mulțumesc că a acceptat să împărtășesc pe site pașii parcurși de ea. Mailul trimis de ea este:
„…ce mă fac? lista mea cuprinde doar câteva realizări și multe, multe dezamăgiri. Oricât m-am străduit, nu am reușit să depășesc frustrările care au venit peste mine, astfel încât să pot extrage lecțiile fiecărei experiențe. Mă poți ajuta?”
Discutând pe mail cu Mirela, am constatat că minimalizase foarte mult realizările și astfel nu se ancorase în starea de bine pe care o trăise în acele momente.
Cel mai concludent exemplu este realizarea: „am avut grijă de copiii mei”. Pentru că este mult prea generală, Mirela nu a reușit să se încarce cu energia bucuriei pe care a simțit-o de-a lungul anului având grijă de copiii ei. De aceea i-am propus să scrie cât mai specific ce a făcut concret ca „să aibă grijă de copiii ei”. Astfel ceea ce era doar o realizare, s-a transformat în mai multe realizări:
- am gătit mâncare sănătoasă pentru copiii mei
- m-am îngrijit ca hainele lor să fie curate și călcate în fiecare zi
- i-am ajutat la lecțîi
- am fost cu ei la activitățile extrașcolare
- în fiecare weekend, am petrecut timp de calitate cu copiii
- am fost în vacanță și le-am arătat locuri noi și interesante
- am discutat cu fiecare dintre ei despre ceea ce îi preocupă
Dacă și lista ta de realizări este mică, îți propun să faci același lucru. Vei constata cât de important este să te apreciezi pentru toate lucrurile pe care le consideri poate „mărunte”. Te vei simți mai energică, mai încrezătoare, mai motivată în tot ceea ce îți propui să faci.
Rescriind lista cu realizări, Mirela a descoperit că atunci când motivația ei este interioară și conform sistemului ei de valori, accesează cu ușurință resurse interne ca răbdarea și perseverența. De asemenea, a reușit să își schimbe energia cu care a abordat dezamăgirile, să își depășească frustrările și să descopere lecția cu care a venit fiecare experiență. Analizând dezamăgirile, a descoperit că are de învățat:
- cum să-și găsească adevărata motivație în acțiunile pe care le întreprinde, adică cea internă și apoi să acceseze resursele pe care deja le folosește
- să fie deschisă și la alte puncte de vedere și să înlocuiască convingerea limitativă: „eu știu cel mai bine ce am de făcut”
- să se ierte cu adevărat pe ea și pe ceilalți
- să nu o mai intereseze mai mult de ceilalți, decât de sufletul ei
De altfel aceste lecții s-au reflectat și în evaluarea pe care și-a făcut-o în principalele domenii ale vieții. La dezvoltare personală și spirituală a obținut cifrele cele mai mici, după cum poți vedea în reprezentarea grafică de mai jos.
Porțiunea colorată în galben, reprezintă Roata vieții Mirelei la momentul de acum și linia roșie este media valorilor din toate domeniile. Dacă Mirela și-ar continua viața ca și până acum, fără să se focuseze pe domeniile deficitare aflate sub cercul trasat cu roșu (dezvoltare personală și spirituală) atunci domeniile situate deasupra cercului roșu, s-ar „toci” în timp. De aceea, pentru ea sunt prioritare obiectivele din zona de dezvoltare personală și spiritualitate.
Acum o să îți prezint pas cu pas cum a transformat Mirela, dorința de mai jos în obiective.
„să nu mă mai intereseze mai mult de ceilalți,
decât de sufletul meu”
I. Formulare pozitivă
Să acord mai multă atenție mie și sufletului meu.
ÎI. Timpul prezent
Acord mai multă atenție mie și sufletului meu.
III. Specific
Un obiectiv specific este foarte clar exprimat, nu lasă loc de îndoieli. El vizează rezultate concrete, iar nu rezultate în general.
Rezerv timp pentru introspecție și meditație.
IV. Măsurabil
Un obiectiv măsurabil este cel care permite stabilirea cu exactitate a faptului că a fost atins ori nu, sau în ce măsură a fost atins.
Rezerv o oră pe săptămână pentru introspecție.
Rezerv 15 minute pe zi pentru meditație.
V. Accesibil
Poate fi atins de persoana care și-l propune, și nu depinde de acțiunile unei alte persoane.
Îmi rezerv o oră pe săptămână și fac exerciții de introspecție.
Îmi rezerv 15 minute pe zi și practic meditații ghidate.
VI. Relevant
Relevanța unui obiectiv se evaluează în raport cu valorile personale. Dacă nu ți-ai stabilit sistemul de valori, acum este important să o faci. Dacă îți propui un obiectiv care nu este în concordanță cu valorile personale, nu ai șanse de reușită pentru că vei declanșa un conflict interior. Pentru Mirela, evoluția în plan personal este una din valori pentru că viziunea ei mai mare este să devină cea mai bună varianta a ei. De aceea, formulările rămân aceleași ca la punctul anterior.
VII. Încadrat în Timp
Înseamnă că obiectivul conține și data până la care este prevăzut a se realiza.
În perioada februarie-decembrie 2017, îmi rezerv o ora pe săptămâna și fac exercițîi de introspecție.
În perioada februarie-decembrie 2017, îmi rezerv 15 minute pe zi și practic meditațîi ghidate.
În mod similar, a procedat și cu celelalte dorințe din toate domeniile și astfel și-a stabilit obiective SMART (specifice, măsurabile, accesibile, relevante, încadrate în timp) pentru 2017. Observi că sunt 7 pași pe care îi poți parcurge cu ușurință și care te ajută să-ți trasezi direcția în acest an.
După stabilirea obiectivelor, urmează planul de acțiune și anume să scrii în agenda fiecărei luni, săptămâni, zile ce ai de făcut. În cazul Mirelei, planul de acțiune pentru obiectivele de mai sus în prima săptămâna a lunii februarie arată așa:
* Mi, 1 februarie – 15 minute pentru meditație, dimineața între 6:00 – 6:15
* J, 2 februarie – 15 minute pentru meditație, dimineata între 6:00 – 6:15
* V, 3 februarie – 15 minute pentru meditație, dimineața între 6:00 – 6:15
* S, 4 februarie
- 15 minute pentru meditație, dimineața între 6:00 – 6:15
- 60 minute pentru introspecție: iertarea de sine și a celorlalți, dimineața între 7:00 – 8:00
* D, 5 februarie – 15 minute pentru meditație, dimineața între 6:00 – 6:15
Așa cum observi, pentru introspecția săptămânală și-a stabilit una din lecțiile pe care le are de învățat din dezamăgirile de anul trecut. Și tot așa în fiecare din săptămânile următoare. Astfel va elibera treptat toate blocajele care au împiedicat-o să-și împlinească dorințele în anul anterior.
Mirela a înțeles importanța stabilirii și analizei lunare a obiectivelor și anume că atunci când nu reușește să realizeze ceea ce și-a propus, poate modifica obiectivul și planul de acțiune din mers și astfel își ajustează direcția și nu mai acumulează frustrări și resentimente.
Unii oameni consideră că împrejurările sunt de vină pentru ceea ce sunt ei; alții caută împrejurările pe care le vor, iar dacă nu le găsesc, le creează. Tu din ce categorie faci parte?
Ai încredere în tine și creează-ți tipul de viață care să îți permită să fii fericită pe parcursul întregii tale existențe.
Foloseșteți la maxim resursele transformând micile scântei interioare ale potențialului, în flăcări ale realizării. Indiferent de trecutul tău, ziua de mâine este ca o tăbliță curată. Ce-a fost a fost, învață lecțiile și mergi mai departe. (mai găsești un studiu de caz în articolul de AICI)
Cu drag,
Marcela
Scrie-mi mai jos la comentarii care este părerea ta despre articol sau dacă ai întrebări și nelămuriri. Mi-ar plăcea să știu dacă studiul de caz te-a ajutat să înțelegi mai bine care-i treaba cu obiectivele. De asemenea, m-aș bucura să-l distribui și prietenilor tăi, poate unii dintre ei caută acest gen de informații.
pe 8 august semnez divortul de sotul meu, il iubesc enorm, iubirea mea pentru el, nu este carnala, si totusi nu reusesc sa ma detasez sufleteste de el, am fost impreuna 22 de ani, vreau sa -mi eliberez de el, mintea, inima si sufletul. Plang foarte mult, nu inteleg de ce, stiu ca imi va fi mai bine fara el si atacul emotional suportat in decursul anilor petrecuti langa el. CUM SA FAC ?
Contesa, comentariul tău mi-a apărut abia acum 🙂 dacă nu ai rezolvat încă atașamentul scrie-mi și îți recomand ce să faci.