Mail
Așa cum ai văzut în scala stărilor sufletești, sentimentul de vinovăție te plasează într-o vibrație joasă. De asemenea, vinovăția te menține în trecut și trecutul nu îl mai poți schimba. Poți schimba doar felul în care privești trecutul.
Orice ai fi făcut,
încetează să te mai învinovățești sau să dai vina pe ceilalți!
Cauzele sentimentului de vinovăție sunt multiple și sunt mai noi sau mai vechi. Fiecare dintre noi se poate simți vinovat pentru ceva din trecut și poate nici nu identifică acest lucru. Poate că te învinovățești pentru că:
– ai acționat într-un fel pentru care regreți acum
– nu ai făcut ce ai fi putut face
– ai un sentiment puternic de ură față de persoane din trecutul tău
– ai pierdut o casă sau sume mari de bani
– ai luat hotărâri în favoarea sau în defavoarea altor persoane
– ai înșelat
– nu ai putut salva viața cuiva drag
– te-ai căsătorit cu persoana nepotrivită
– nu te-ai căsătorit cu cine ți-ai fi dorit la presiunea familiei
Oricare ar fi motivul, reține că vinovăția îți poate aduce rușine, frică, suferință, mânie, tristețe şi chiar boală.
Uneori, te poți simți vinovat din motive neîntemeiate. Sentimentul nejustificat de vinovăție poate proveni din faptul că:
– ai supraviețuit unui accident grav sau unei calamități și alții au murit
– o rudă apropiată s-a sinucis
– părinții au divorțat
În aceste cazuri, e important să știi că nu ești răspunzător pentru comportamentul altora sau pentru evenimentele imprevizibile. Dacă totuși, în anumite cazuri, consideri că ai o anumită parte de vină, asumă- ți responsabilitatea pentru acțiunile tale, și cere iertare celor pe care i-ai rănit.
Când te învinovățești adopți o atitudine critică față de tine, poate chiar te consideri un om rău, lipsit de valoare și astfel te izolezi având convingerea că ceilalți te vor respinge. Când te învinovățești te autopedepsești, nu îți mai dai voie să te bucuri și consideri că trebuie să suferi pentru ceea ce ai făcut.
Cum reacţionezi atunci când te simţi vinovat?… Dai imediat vina pe alţii?
”Când îi acuzi pe alții pentru nefericirea ta, e semn că ai nevoie de educație. Când te acuzi pe tine, e semn că abia ai început educația. Iar când nu mai acuzi pe nimeni, nici pe tine, nici pe alții, e semn că ți-ai desăvârșit educația” Epictet
Chiar dacă în copilărie ai fost criticat des de părinți și astfel ți s-a indus un sentiment de vinovăție acut, te poți elibera. Iartă-ți părinții pentru că ei au procedat cum au știut ei mai bine la acel moment.
Chiar dacă mai ai persoane dragi care te critică, iartă-i. Așa cred ei că îți fac bine, că te ajută să evoluezi.
Încetează să mai dai vina pe ceilalți! Nimeni nu te poate determina să faci ceva fără permisiunea ta. Ideea este să faci pace cu tine.
Vei reuși să te împaci cu tine însuți când înlocuiești sentimentul de vinovăție cu asumarea responsabilității. Sentimentul de vinovăție este distructiv, pe când asumarea responsabilității este un sentiment constructiv. Câteodată nu e simplu să găsești soluții responsabile și mai ales să le pui în practică. Responsabilitatea presupune să îți aloci timp pentru introspecție și poate chiar efort să pui în practică ce îți propui.
Vinovăția îți aduce suferință. Când suferi, ești în ego, deconectat complet de la Divinitate şi suflet; când iubești necondiționat, accepți situațiile şi oamenii aşa cum sunt, fără să te doară. Atunci ești conectat la ceea ce ești cu adevărat. Când te doare ceva, ego-ul are putere asupra ta; când te simți bine, sufletul deține puterea.
Când trăiești prin ego, suferi mereu, pentru că el nu are întelepciunea de a acceptă viața așa cum e; el se cramponează de experiențele trecute, de amintirile dureroase şi se teme că ai putea păți ceva similar în viitor. Măsurile de precauție sunt luate de ego, nu de suflet. Sufletul știe întotdeauna că te afli la momentul și locul potrivit. Dacă nu ai încă pace și liniște sufletească este pentru că egoul e încă destul de puternic.
„Caracteristica vinovaților este neliniștea.” Seneca
Și nu exteriorul este problema, ci deconectarea ta de la sine. Ceea ce se petrece în exterior nu face decât să aducă rănile interioare la suprafață. Nimeni nu e vinovat. Sufletul știe că doi oameni se întâlnesc într-o anume situație care îi oglindește pe amândoi, tocmai pentru că au ceva de învățat acolo.
Când înveți lecția responsabilității, când înțelegi că în fiecare moment ai luat cea mai bună decizie pe care ai fi putut-o lua, când realizezi că acolo unde există teamă şi vinovăție nu există iubire şi încredere, că vinovăția înseamnă separarea de sine şi este opusul iubirii sinelui, atunci începi să te accepți cu adevărat.
Dacă consideri că pentru a te elibera de sentimentul de vinovăție trebuie să uiți, te înșeli. Nu faci altceva decât să îngropi de viu acest sentiment nociv. Ca să te eliberezi de acest sentiment îți propun să aplici pașii de mai jos.
identifică evenimentele care te- au determinat să te învinovățești sau să dai vina pe ceilalți
identifică pentru ce anume te învinovățești sau dai vina pe ceilalți
întreabă -te cu ce te ajută faptul că te învinovățești sau dai vina pe ceilalți
iartă- te și acceptă că în acele momente ai făcut tot ceea ce ai putut mai bine
iartă persoanele care ți-au greșit și cere- le iertare celor față de care crezi că ai greșit
Rezervă-ți timp cu tine și eliberează-te de tiparul vinovăției. Ai dreptul să te privești cu dragoste indiferent ce crezi că ai greșit.
Cu multă iubire necondiționată,
Marcela
PS Scrie-mi, te rog, într-un comentariu care este percepția ta despre sentimentul de vinovăție. Așa învățăm unii de la alții, prin cunoaștere și nu prin suferință.
PPS Distribuie și prietenilor tăi, dacă crezi că îi poate ajuta. Mulțumesc.
Cum să scap de sentimentul de vinovăţie că am făcut 4 avorturi ?
Georgeta, aplica pasii pe care i-am prezentat in articol. Daca nu reusesti sa rezolvi, poti programa sedinte individuale. Spor la lucru.
In mod sigur nu este usor sa ne eliberam de sentimentul de vinovatie fara de altii si fata de noi insine. E vorba de lupta cu noi insine, lupta pe care trebuie sa o castigam! Multumim, d-na Marcela, pt ca ne ,,trageti” spre partea care ne e necesara a ,,barcii”!
Michelle, daca consideri ca e vorba despre o lupta, lupta va fi. Te poti elibera de vinovatie aplicand cu bucurie pasii pe care i-am descris in articol. Doar de tine depinde. 🙂
Bun gasit, draga Marcela!
Indiferent cine le cine merge, eu la cabinet sau tu ‘vii’ cu un articol, mai fac un pas inainte. Da, acest subiect pe care am lucrat si noi a ramas sensibil: era mult prea complex pentru a fi rezolvat din prima (aveam prea multe blocaje interioare)… Iata ca i-a venit vremea si dupa acea eclipsa totala de luna, ceva s-a rupt de-am izbutit sa ajung la ‘rana de baza’: faptul ca tatal meu ne-a parasit pe mama, pe mine si pe fratele mai mic pentru o alta femeie. Apoi, la perioada primei iubiri de adolescenta, baiatul de care mi-era drag a picat in ispita si pentru ca a rezultat un copil, eu am aflat (indirect!) ca se casatoreste cu fata, desi noi eram intr-o relatie de 5 ani, e drept platonica, dar erau alte vremuri si nu ne avantam mai departe prea lesne… De aici pana la a mi se duce de rapa respectul de sine n-a mai fost decat un pas; inclusiv relatia cu banii a avut de suferit (daca ‘toti’ m-au parasit cum sa ma valorizez?!?). Si indiferent ce-am facut, aceste sentimente reprimate m-au marcat. Dar acum am pus Lumina pe ele si, exact cum ai zis tu, iese soarele si pe strada mea. Multumesc, Suflet minunat pentru tot ajutorul tau! Fii binecuvantata si sa ai parte de multe bucurii, ca stii cum sa atingi ranile ascunse!!!
Cu drag, Margareta. Ma bucur ca iese soarele si pe strada ta.Lumina, Iubire si Armonie in suflet.
Sunt victima colaterala a sentimentului de vinovatie datorat asa-zisului sistem. Cum as putea ierta sau ce trebuie sa fac ca sa iert pe cineva (fiinta umana) pe care n-am intalnit-o si nici nu mi-as dori s-o intalnesc si…mai mult…sa iert ceva (sistemul) din care fac si eu parte?
Cristina, urmeaza pasii pe care i-am descris in acest articol si in articolul Iubirea si iertarea te ajuta sa iti vindeci sufletul. Astept sa imi scrii ce rezultate ai obtinut. 🙂
Foarte educativ articolul!
Multumesc, Florentina.
Salut,
Sper sa nu fiu considerata nesimtita pentru ca nu ma simt vinovata de ceva anume.Cred ca asumarea responsabilitatii , acceptarea ta asa cum esti, cu bune cu rele , e ceva sinequanon.Da, am facut si greseli , dar fie mi le-am asumat fie am platit intr-un fel sau altul pentru ele pina am ajuns la un echilibru.Intuitia sau glanda mea pineala !? nu este in contradictie cu sufletul meu fie ca-s sau nu acceptata. cind nu mi se accepta ideea, fie am eu mai multa rabdare fie spun sa se aibe rabdare cu dorintele ,faptele mele exprimate mai mult sau mai putin lapidar. de la caz la caz.Va pup! va iubesc, si ma accept asa cum sunt! Respectati-va Sinele! Stie el ce si de ce , mai bine chiar ca noi! Toate cele bune!
Angi, te felicit pentru atitudinea ta. Multumesc ca ai impartasit aici modul in care percepi tu sentimentul de vinovatie. Bravo!
Sentimentul de vinovatie tine de natura umana,cred ca ne nastem cu el si in functie de datele cu care noi venim in aceasta lume il avem mai mult sau mai putin in suflet.In functie de educatie,de sensibilitate si de ceea ce ne ofera viata,il pastram,il amplificam sau incercam sa ne eiberam de el.Pentru anumite greseli exista spovedania,numai ca si eu si multe ate persoane mergem foarte greu si foarte rar sa facem acest luC.ru.
Eleonora, e important sa invatam sa traim fara sa ne invinovatim si fara sa dam vina pe altii. Si asta se poate face doar asumandu-ne responsabilitatea pentru faptele noastre. Te poti spovedi Divinitatii asa cum am scris aici.
Marcela,
Nutresc speranta ca am sa te revad candva pentru a putea sa-ti transmit emotia curata a unui simplu, dar, binemeritat „multumesc pentru tot ce faci pentru noi”!
Subiectele sau temele tratate in postarile tale sunt un adevarat balsam pentru multi dintre noi, cei ce suntem interesati de „Armonie in suflet”!
Referitor la „Inceteaza sa te mai invinovatesti” precizez ca este un drum greu de urmat, dar daca ne dorim cu adevarat, reusim sa facem pasi mici, apoi mari, ca in final cu ajutorul tau si a lui Dumnezeu sa ajungem acolo unde ne dorim!Merita efortul!
Eu m-am nascut ceva mai devreme, am avut parte de multe incercari in viata, dar Dumnezeu mi-a luminat mintea si mi-a netezit drumul, incat sa ma strecor prin viata fara sa urasc, fara sa fac voit un rau, fara sa am resentimente fata de persoanele care nu au fost tocmai corecte cu mine sau cu semanii mei, s.a.m.d.Toate acestea se obtin greu, dar va asigur ca se poate!Merita!Castigul este personal, dar „lumina” este vazuta de cei ce vor sa vada! Sufletele dragi se strang in jurul meu cu iubire vizibila, si asta este totul! Darurile neconditionate, efortul necontorizat, gandurile cu iubire sincera si curata , devotamentul, dar si aprecierea marturisita fac adevaratul miraj al unei vieti traita fara remuscari, invinovatiri sau cate alte poveri ce sunt purtate uneori toata viata.
Fie ca ajutorul tau sa fie primit de cat mai multi oameni, incat sa ajunga sa nu se invinovateasca, dar nici sa nu invinovateasca !
Multumesc si eu Georgeta pentru gandurile frumoase si pentru ca ai impartasit aici din experienta ta de viata. Zile luminoase, pline de iubire neconditionata.
Ca de obicei Marcela, sfaturile tale sunt binevenite si sper si imi doresc sa pot invata din ele. Problema e, ca pare simplu cand citesc si sunt de acord cu tot ce spui, dar, chiar daca imi impun sa nu ma mai simt vinovata de anumite situaii , parca nu e asa de simplu.Am spus intotdeauna ca intamplarile din viata mea ar putea fi tema unui roman .Cu siguranta multi spun lucrul acesta.De f. multe ori m-am simtit vinovata, am trait tot felul de sentimente care m-au facut sa sufar mult.Pe atunci eram si f. tanara si puneam asa cum se spune,totul la suflet.Cu timpul ,am invatat ca nu merita sa sufar atat de mult [sau poate am reusit sa depasesc anumite lucruri datorita varstei}Oricum, imi doresc mult sa-mi schimb felul de a gandi, de a percepe lucrurile si da ,de a nu ma mai simti vinovata .Vreau sa ma accept asa cum sunt ,cu bune si rele,sa ma iubesc in primul rand pe mine si sa ma respect!Doamne, sper sa reusesc!Multumesc din suflet Marcela.
Lucia, ma bucur ca rezonezi cu ceea ce scriu. Nu este asa de simplu sa nu te mai simti vinovata in anumite situatii pentru ca ai convingeri limitative care te saboteaza. Ca sa schimbi felul de a gandi, e important sa incepi sa iti vindeci trecutul si sa inlocuiesti convingerile limitative pe care ti le-ai format in mod constient sau inconstient. Iti sugerez sa incepi sa te reconectezi cu esenta divina din tine aplicand zilnic pasii de AICI. Inspiratie si succes.
Marcela,
Iti dau perfecta dreptate in ceea ce ne spui, in ceea ce vrei tu sa ne transmiti.Insa , mie personal mi se pare ca sentimentul de vinovatie tine de natura umana,de educatie, de sensibilitate , cred ca ne nastem cu el.Probabil ca pe parcursul vietii el se amplifica sau ne putem elibera de el.Eu, cel putin , inca nu am reusit sa invat sa ma eliberez de acest sentiment.As vrea, cateodata, sa pot fi mai ferma in a spune Nu. Mi-as dori sa ma schimb, sa nu ma mai simt vinovata pentru toate care se intampla celor din jurul meu.
Nicoleta, doar de tine depinde sa aplici ceea ce am scris in articol. Daca iti doresti cu adevarat si actionezi, vei reusi. 🙂
Bună Marcela
Sentimentul vinovăției este perceput de fiecare individ în felul lui dar hai să vedem cum putem contracara acest sentiment. Am găsit ceva care cred că ar putea face un pic de lumină. Hai să vedem dacă ceea ce am găsit este și adevărat: ,, Voinţa este dinamismul forţei sufletului. Când operează ea, toate puterile mentale se reunesc: puterea judecăţii, a memoriei, a înţelegerii, a conversaţiei, a raţiunii, a discriminării, a reflecţiei şi a deducţiei.
Voinţa este regina puterilor mentale. Când ea devine pură şi irezistibilă, gândul susţinut de ea poate face minuni. Voinţa slăbeşte întotdeauna datorită pasiunilor vulgare, a plăcerilor şi a dorinţelor. Cu cât mai puţine dorinţe veţi avea, cu atât mai puternică vă va fi voinţa şi gândul. Gândul este o forţă vie, cea mai importantă, mai subtilă şi mai irezistibilă din univers. Gândurile trăiesc; ele se mişcă, au formă, culoare, substanţă, putere şi greutate. Ele reprezintă o forţă dinamică şi orice acţiune poate fi redusă în ultimă instanţă la un gând.
O sugestie puternică, deşi poate să nu vă influenţeze imediat, îşi va manifesta puterea
gradat. Cu toţii trăim într-o lume a sugestiilor. Caracterul nostru este modificat zilnic, în mod inconştient, prin asocierea cu alţii. Astfel, obişnuim să imităm acţiunile celor pe care îi admirăm. Asorbim zilnic sugestiile celor cu care intrăm în contact. Apoi ne lăsăm acţionaţi de ele. Cei cu voinţa mai slabă se supun de regulă celor cu voinţa mai puternică. Similar, servitorul este întotdeauna sub influenţa sugestiilor stăpânului său; pacientul,
sub cea a doctorului; studentul, sub cea a profesorului.
La începutul practicii de control al gândurilor veţi experimenta mari dificultăţi. Va trebui să duceţi un adevărat război pentru a le învinge, căci ele vor lupta cu întreaga lor forţă
pentru a-şi păstra dreptul la existenţă, spunându-vă: „Avem toate drepturile să rămânem în acest palat al minţii tale, căci noi deţinem din timpuri imemoriale monopolul asupra acestei zone.
De ce ne-am părăsi acum propiul domeniu?! Vom lupta până la sfârşit, căci este dreptul nostru prin naştere!” Clarificarea ideilor va îndepărta deci confuzia minţii noastre. Ori de câte ori un dubiu nou apare, va trebui să-l eliminăm prin sugestii şi afirmaţii bine direcţionate, precum: „Este adevărat, voi reuşi. Mă voi depăşi pe mine însumi şi voi realiza Adevărul Ultim. Nu există nici un dubiu în această direcţie”, sau „În vocabularul meu mental nu există asemenea expresii, precum nu pot, imposibil, dificil, etc
Napoleon obişnuia să îşi controleze gândurile în această manieră: „Atunci când vreau să mă gândesc la lucruri mai plăcute, închid toate sertarele minţii mele ce conţin lucruri
neplăcute. Dacă vreau să dorm, atunci închid toate sertarele minţii mele!”.
Vechile gânduri malefice vor încerca să vă înduplece, spunându-vă: „O bunule
om! Nu fi crud, nu ne izgoni din mintea ta, căci noi suntem aici din timpuri imemoriale. Avem deci toate drepturile să locuim aici. Noi te-am ajutat întotdeauna să înfăptuieşti atâtea acţiuni negative. De ce acum vrei să ne părăseşti? Oricum, fii convins că nu ne vom părăsi domeniul ce ne aparţine de drept cu una cu două! „. Nu vă lăsaţi descurajaţi.
Cu o singură privire desfrânată aţi şi comis adulterul în propria voastră inimă.
Amintiţi-vă mereu acest lucru ! Dumnezeu judecă omul după motivaţiile sale, în timp ce oamenii obişnuiţi se judecă unul pe altul doar după acţiunile fizice exterioare, greşind adesea asupra adevăratelor lor intenţii.
Ascultaţi, vorbiţi, gândiţi, meditaţi, urmăriţi-vă, înţelegeţi şi cunoaşteţi numai lucruri pozitive. Teama, neplăcerea, ura ascunsă, prejudiciul , intoleranţa, mânia, desfrâul – perturbă acţiunea minţii subconştiente. Cultivaţi-vă virtuţile. Purificaţi-vă şi întăriţi-vă mintea subconştientă. Gândul este doar un servitor, un instrument. Trebuie să învăţaţi să vă serviţi de el corect şi cu tact. Prima condiţie a fericirii este controlul gândurilor. Gândul este puntea ce uneşte omul cu Divinul. Corpul vostru, afacerea, căminul vostru – toate nu sunt decât idei aflate în mintea voastră. Gândul este o forţă dinamică, iar gândul bun este primul pas către perfecţiune. Aici rezidă adevărata bogăţie Omul înclinat spre valorile vieţii lumeşti cade inevitabil pradă gândurilor sexuale şi gândurilor de ură, mânie şi răzbunare. Aceste două tipuri de gânduri sunt practic stăpânele minţii sale.
Ataşamentul izvorăşte din gândire; din ataşament se naşte dorinţa; din dorinţă derivă mânia care apare prin sentimentul de frustare ce însoţeşte neîmplinirea dorinţei dintr-un motiv sau altul; mânia naşte iluzia, aceasta determină pierderea memoriei, de pe urma căreia are de suferit intelectul; în acest punct, omul este total ruinat. De aceea, dacă doriţi să atingeţi pacea veşnică, nu vă gândiţi la obiecte, ci numai la beatificul Dorinţele în sine sunt inofensive. Ele sunt însă galvanizate prin puterea gândului. Abia atunci îşi încep ele acţiunea de devastare: omul începe să tânjească după obiectul dorinţei sale, imaginându-şi că va experimenta o mare plăcere obţinându-l şi bucurându-se de el. Această imaginaţie sporeşte şi mai puternic dorinţa, care ajunge de nesuportat. Orice preţ pare atunci prea mic numai pentru a o satisface. Acesta este mecanismul prin care dorinţele îl atacă pe sărmanul om, căzut în amăgire.
Omul nu este creatura circumstanţelor, ci gândurile sale sunt arhitectul acestora. Un om de caracter ştie să clădească o viaţă armonioasă din circumstanţele date. El trudeşte din greu şi perseverează continuu, şi nu priveşte niciodată înapoi, ci îşi orientează privirea cu curaj, întotdeauna înainte. El nu se teme de obstacole; nu îşi face niciodată sânge rău şi nu se înfurie; nu se lasă dezamăgit sau descurajat şi este întotdeauna plin de vigoare, energie, putere şi vitalitate. Este mereu entuziast şi zelos Cărămizile din care este clădit caracterul sunt gândurile.
Caracterul nu este înnăscut, ci format. Dar, pentru a-ţi putea clădi un anumit caracter este nevoie de voinţă şi hotărâre, susţinute de perseverenţa în acţiune.
Nimic din această lume – nici averea, nici numele, faima sau victoria – nu valorează nimic dacă ele nu sunt susţinute şi de caracter. În el rezidă adevărata valoare, iar el se construieşte prin gândire, cu ajutorul voinţei şi a efortului personal.
Cuvintele nu sunt altceva decît expresia exterioară a gândurilor, care sunt imperceptibile în plan fizic. Acţiunile sunt determinate de sentimentul dorinţei sau aversiunii (plăcere sau neplăcere).”