În perioada copilăriei facem multe glume, ne amuzăm unii pe seama altora și totul e distractiv. Ce se poate întâmpla însă în subconștientul nostru? Ai ocazia să afli astăzi din povestea lui Emil.
– Bună ziua, a spus el și s-a așezat pe fotoliu oarecum stânjenit. Am ajuns la dumneavoastră pentru că de câteva luni, mai precis din vară, nu îmi găsesc liniștea. Mai exact, noaptea mă trezesc de mai multe ori transpirat tot și simt un gol interior imens.
În timp ce Emil îmi povestea ce vroia să rezolve în cadrul ședinței, simțeam că în interiorul lui se dădea o luptă. Pentru unii bărbați nu e ușor să își exteriorizeze trăirile.
– Emil, spune-mi te rog, s-a întâmplat ceva care ar fi putut declanșa aceste episoade neplăcute?
– Păi, s-a întâmplat când eram în concediu. Eram cu barca pe lac cu un prieten și deodată am simțit o teamă de nedescris și am transpirat tot. De atunci aproape noapte de noapte mi se întâmplă același lucru.
L-am invitat să se relaxeze și împreună am determinat linia timpului cu un exercițiu NLP, apoi călătorind pe această linie și-a amintit un eveniment de pe vremea când avea 6 ani și era cu vărul lui pe lac, într-o barcă. 🙂
– Aveam vreo 6 ani și îmi plăcea să îmi petrec timpul cu un văr de-al meu pe care îl adoram. Edi este cu cinci ani mai mare decât mine și întotdeauna m-a fascinat cu poveștile lui. Pentru mine era un model și ori de câte ori aveam ocazia îi puneam întrebări și ascultam cu gura căscată răspunsurile.
Apreciam că își face timp să se joace cu mine și îl iubeam din tot sufletul meu. În acea zi, Edi mi-a spus că bunicul ne-a dat voie să ieșim cu barca pe lac. M-am bucurat foarte mult, deși eu nu știam să înot și îmi era puțin frică. Bucuria cea mai mare era că urma să fiu doar eu cu Edi câteva ore bune.
Edi vâslea și îmi povestea tot felul de chestii care mă făceau să râd cu gura până la urechi. La un moment dat, barca s-a înclinat puțin și m-am trezit în apă. Îmi amintesc că parcă eram blocat, nu puteam să articulez nici un cuvânt. Edi râdea în continuare și după câteva minute, care mi s-au părut o eternitate, m-a ajutat să ies din apă.
Deodată, Emil a tăcut și pe fața lui a apărut o grimasă. Simțeam că era mai mult decât povestea cu voce tare. I-am lăsat spațiu ca să se poată exterioriza. Nu a trecut mult și lacrimile au început să îi curgă pe obraji.
– Edi m-a aruncat în apă, aproape că a strigat el. Cum a putut să facă așa ceva? Știa că nu știu să înot…Nu-mi vine să cred că omul pe care îl adoram și iubeam s-a purtat așa cu mine. Este inadmisibil…
Ani întregi, Emil își îngropase adânc în inima lui toate aceste resentimente. Până în ziua în care a fost într-o situație care a scos la suprafață aceste trăiri. O glumă nevinovată din copilărie care la nivel subconștient l-a marcat. Pentru că nu putea accepta gluma vărului, păstrase în memoria lui doar partea frumoasă a întâmplării. Subconștientul păstrase toate emoțiile și trăirile și când nu a mai putut „a dat pe afară”.
Am lucrat cu el folosind tehnici NLP și Theta Healing și Emil a început să doarmă liniștit, fără să mai transpire și să simtă acel gol interior.
A fost de acord să împărtășesc povestea lui pentru că a conștientizat că pot fi și alte persoane care trec prin astfel de situații.
În cadrul ședințelor individuale am observat cât de mult pot influența resentimentele, neacceptarea, învinovățirea viața unei persoane. După rezolvarea acestor „sentimente îngropate de vii”, percepția despre lume și viață a acestor persoane se schimbă foarte mult. Uneori o glumă din copilărie poate să te saboteze mulți ani mai târziu.
Cu drag,
Marcela
Dacă ai ceva de povestit în acest sens, te invit să lași un comentariu. Dacă ai prieteni pe care crezi că acest articol i-ar putea ajuta, ai butoanele de Like și Share puțin mai jos.
Din pacate multi dintre noi am uitat care este rostul nostru pe aceasta planeta, si am ajuns in necunoasterea noastra sa radem de acesti maestri intrupati care difera de noi fizic sau psihic! NAMASTE!
Antoniu, fiecare persoana are liberul arbitru sa faca ce simte si ce doreste. 🙂
Buna seara. sunt barbat in varsta de 33 de ani si de foarte multi ani chiar din copilarie imi tremura mainile si corpul cand fac un efort normal nu ceva exagerat,sau cand fac unele miscari,cum ar fi apasarea pe un maner de usa…etc,lucruri normale imi tremura mainile si ce am observat ca atunci cand cineva ma supara sau ma enervez tremur mai tare sau cand ma emotionez. De fapt parca traiesc o emotie continua dar nu stiu sa o definesc, pur si simplu de un an aproape m-am despartit de prietena(viitoare sotie in mintea mea)si nu reusesc sa mai controlez deloc acest tremur al mainilor si aceasta stare sau emotie care imi taie pur si simplu de la genunchi picioarele si am o slabiciune in brate(nefiind un barbat slab 1.78 inaltime si 75 kg). am facut tot felul de investigatii si tot felul de analize fara raspuns si tind sa cred, ca citind articolul dvs. sa cred ca problema mea fiind in copilare unde am avut un tata agresiv cu mama si eu am fost tot timpul ca un scut si am incercat mereu sa fac sa fie liniste in familie. probabil linistea aceasta care am dorit-o toata viata si despartirea fara motive grave si intemeiate de fosta prietena m-au marcat ,dar nu gasesc o cale de a-mi reveni. am fost si la psihiatru si momentan iau anxiar si extraveral dar simptomele sau ameliorat putin in privinta tremuratului(de 3 luni fac acest tratament). am o senzatie de teama de orice si nu pot gasi revenirea,fiind un barbat puternic care am trecut prin multe in viata(am petrecut cam toata tineretea prin strainatate muncind si incercand sa castig mai bine pt a creea o familie in romania si sa am ce sa le asigur) am esuat de cateva ori dar am avut taria sa o iau de la capat,dar acum ma simt lipsit de forta si la propriu si la figurat, nici cu munca nu merge prea bine,eu ocupandu-ma de constructii(amenajari interioare) si avand in trecut o mica firma,am sperat mereu ca voi reusi sa razbat greutatile intalnite si mai ales impreuna de femeia pe care am iubit-o si inca o mai iubesc,si care a fost alaturi de mine cand am catigat binisor si am asigurat tot ce era necesar si am investit toate economiile in noi si in casa noastra care o aveam in chirie de la ANL. apoi dupa ceva timp eu am facut o boala ce se numeste prostatita ,care nu are tratament pt ca am cautat pe la multi medici si nu am gasit tratament si am mers pe ceaiuri si naturiste si mi-am mai revenit. in acest timp negasind de munca si cu durerile respective in zona genitala am spus sa schimb munca,sa fac ceva mai usor fizic, si s-a intamplat sa apara un loc de munca la fratele prietenei mele. pe scurt el fiind sef la un departament de vanzari,la o companie mai mare a zis sa merg acolo si automat am acceptat pt ca nu mai puteam ridica greutati,dar din nefericire dupa aproape un an datorita comportamentului agresiv fara motiv al fratelui(ca sa ma explic: in acest domeniu al vanzarilor sunt perioade in care nu merge afacerea ,dar nu din vina mea) una peste alta ne-am certat si am ales sa plec din acea firma,asi mai fi sta doar pt iubita mea care credeam ca este alaturi de mine si tin sa precizez ca in 2 ani impreuna nu ne-am certat niciodata ,era totul bine intre noi. ca dupa acest eveniment ea sa se intoarca impotriva mea si intr-o singura zi sa ne despartim. a fost si inca este groaznic acest sentiment sa ti se spuna sa „ca ar fi mai bine sa pleci” din casa in care ai investit cu suflet alaturi de femeia cu care vroiam sa intemeiez o familie. ea a mai fost casatorita ,eu nu, iar povestea ei ma socat cand mi-a spus ca a fost casatorita doi ani cu un homsexual si au trait in aceeasi casa. mi s-a facut o mila de ea prin ce a trecut(ea fiind virgina la 32 de ani cand a mers cu mine si a hotarat sa fim impreuna). cauza cred eu a fost familia ei,care au tinut-o din scurt si au inpins-o in bratele unui homosexual, cred doar pt partea financiara pt ca nu imi pot explica sa stai cu cineva doi ani fara sa ai contact sexual, si in gandul meu si in sufletul meu am zis ca vreau sa o fac sa simta iubita ,respectata, apreciata din toate punctele de vedere ca femeie si ca om pe acest pamant si din tot sufletul meu prea bun si nu am vrut sa sufere niciodata alaturi de mine,ca sa ajung eu sa sufar acum si ea din cat de cinstita si corecta era si cum ne iubeam si ne intelegeam nici sa nu se uite la mine, stiind foarte bine ca boala mea a aparut intimpul relatie noastre si imi este imposibil sa inteleg cum a facut sa renute la barbatul ce o iubea pt un mincinos. eu daca ar fi fost ea bolnava asi fi facut tot posibilul sa se faca sanatoasa, asi fi donat un organ pt ea numai sa nu o vad ca sufera,pe ea pe Oana ca asa se numea. recunosc ca am gresit si eu apoi trimitandu-i mesaje urate si injurand ,dar de suparare si din cauza faptului ca nu reusesc sa inteleg cum a ales nedreptatea,ea care era corecta. singurul argument care il pot gasi este faptul ca mama ei intre timp facuse cancer la san si face tratament si chimioterapie care era groaznic ,dar si din punctul asta de vedere am sprijinit-o si incurajat-o mereu cat am putut eu si cat m-a dus capul. iar tot timpul am incercat sa fie intelegere petrecand cateva ore din wekend la parintii ei,apoi alt wekend cateva ore la parintii mei,pt ca am dorit toata viata o FAMILIE UNITA si sa fie intelegere si totul s-a ruinat din cauza unui singur om care avea acel model de comportament. imi cer scuze daca am mai facut greseli gramaticale si sper ca m-am facut inteles. ce ma puteti sfatui sa fac? va multumesc!
Gabriel, te admir pentru deschiderea de a impartasi aici povestea ta. Sfaturi nu iti pot da, doar sugestia de a te elibera de resentimentele din copilarie si fata de prietena ta, de a ierta aceste persoane si de a te ierta pe tine. Daca simti ca sedintele individuale te pot ajuta, scrie-mi pe marcela@armonieinsuflet.ro.
Sunt interesante experienţele acestea cu care vin clienţii tăi în cabinet. Eu am avut mai multişoare şi grele situaţii în care m-am descurcat fara să am pe cineva care să îmi arate calea. Aş fi stigat în gura mare spre Univers: „Ce am de făcut? Cine îmi poate da răspunsul sau soluţia?” Cand eşti în situaţii din care nu poţi ieşi, de disperare chiar, e mare nevoie să-ţi dea cineva un mic răspuns care să fie ca o ancoră de care să te agăţi, să o procesezi cu mintea, cu inima şi cu gandul la Dumnezeu. E îngrozitor, înfiorător să nu şti ce ai de făcut. Adormeam seara sperand că imi vor da îngeraşii peste noapte vre-un răspuns, însă eram prea tulburată ca să îl primesc. Era nevoie de o fiintă de la care să învăţ, măcar un cuvant îmi trebuia. Am trecut prin situaţii de genul: mi s-a spus să nu mai merg la nici un medic, dupa ce schimbasem mai mulţi, că nu se mai poate face nimic, adica să mă pregătesc să mor – nu am murit; altădată a trecut o maşină peste piciorul meu , iar doctorul mi-a spus că nu iese din gardă pană nu îmi taie piciorul, să stau liniştită – nu mi l-a tăiat; m-am dat peste cap într-o căzătură, iar mana mi s-a rupt foarte urat şi aveam dureri cumplite, apoi s-a sudat greşit etc.- am depăşit; apoi am făcut ciocuri la călcaie şi nu puteam merge, îmi curgeau lacrimile necontrolat de durere – am scăpat; am avut două hepatite B şi C – m-am vindecat; în rest marunţişuri. Din toate am ieşit cu credinţă puternică, de nezdruncinat, ajutandu-mă de adevărurile de credinţă şi studiind cate ceva. Acum, după ce în 1998 am terminat psihologia, sunt şi eu psiholog şcolar, dar fără cabinet particular şi sunt bine, în afară de problema banilor pentru că noi ca profesori, nu ne putem lăuda cu prea mulţi bani sau poate doar cei care dau meditaţii. Mulţumesc pentru informaţiile trimise.
cu drag, Sanda. Sa iti fie cu folos.