Lecțiile neînvățate vin în experiențe din ce în ce mai dureroase până le înveți

De când am trimis pe mail materialul Formula și ingredientul magic care te ajută să- ți transformi viața deși mă dor mâinile de la atâta scris, sunt super încântată de răspunsurile pe care le-am primit.

Am fost surprinsă plăcută de cât de asumate sunt unele persoane în ceea ce privește iubirea de sine, de cum s- au identificat cu o parte din ceea ce m-a trezit pe mine, de cât de hotărâte sunt să lucreze la acest aspect urmând cei 7 pași propuși de mine.

Bineînțeles că mi-au scris și persoane care până acum nici nu se gândiseră cât de importantă este iubirea de sine în tot ceea ce facem și pentru care materialul a fost ca un duș rece. Unele „s-au trezit”, altele încă mai cugetă.

Una peste alta, ideea este că mă bucur foarte mult că mesajul meu a fost primit de fiecare persoană așa cum era pregătită.

Mulțumesc pentru feedback- ul valoros, din care eu personal am învățat foarte multe.

Dacă nu ai citit materialul, îl găsești AICI. Recomandarea mea este să o faci înainte de a parcurge acest material, pentru că așa vei înțelege mult mai bine la ce fac referire.

Pentru orice eventualitate, îți fac o scurtă recapitulare:

🔴 Am vorbit despre formula completă ca să obții ce îți dorești:

„A FI” + „A FACE” = „A AVEA”

și despre faptul că am fost învățați încă de mici că pentru a avea rezultate, e important să acționăm. În schimb nimeni nu ne-a învățat, cât de importantă este starea din care acționăm. Asta pentru că până acum câțiva ani, nu prea s-a pus accent pe latura această psihologică și pe stările emoționale.

🔴 Am prezentat un exemplu despre cum să lucrezi cu această formulă  pentru a avea cea mai fericită relație cu partenerul/partenera,și ți-am propus să lucrezi tu pentru dorința de a deveni cea mai bună varianta a ta ca să identifici ingredientul magic care stă la baza tuturor stărilor de A FI

🔴 Am explicat de ce IUBIREA de SINE este ingredientul magic și care sunt câteva consecințe dacă tu nu te iubești pe tine cu adevărat:

  • relații nesatisfăcătoare,
  • vei rămâne la jobul pe care nu-l suporți, 
  • te vei agăța de orice e exterior.

🔴 Ți- am mărturisit ca până acum 13 ani, nici eu nu m-am iubit pe mine cu adevărat.

Nici măcar nu știam ce presupune să mă iubesc pe mine. Prima dată când am aflat despre iubirea de sine, i-am pus eticheta de egoism și am evitat cât am putut de mult persoana care abordase acest subiect.

A mai trecut ceva timp și la un workshop, trainera a început să explice cum să recunoaștem că nu ne iubim pe noi cu adevărat și atunci s-a declanșat acel click care m-a trezit.

🔴 Ți-am descris tot ce am conștientizat la acel workshop ca să te ajut să identifici mai bine dacă te iubești pe tine cu adevărat sau nu:

  • îi puneam pe cei dragi pe primul plan, uitând de mine,
  • mă certam mereu și „dădeam cu mine de pământ”,
  • nu mă acceptam așa cum sunt și eram dură cu mine,
  • mă învinovățeam pentru tot ce nu mergea bine,
  • mă disprețuiam pe mine și nu mă respectam,
  • mă compatimeam și mă infuriam pe mine,
  • pentru că în trecut luasem mai multe decizii greșite, nu mai aveam încredere în mine.

🔴 Ți-am dat pașii unei REȚETE care funcționează foarte bine pentru ca tu să înveți să te iubești cu adevărat și să- ți transformi viața. În materialele următoare, o să-ti spun ce poți face concret la fiecare pas.

1. Eliberarea emoțiilor captive grosiere care te sabotează în călătoria spre iubirea din sufletul tău.

2. Reducerea la tăcere a criticului interior și conectarea cu lumina divină din interior.

3. Vindecarea copilului interior pentru reconectarea cu resursele interioare.

4. Identificarea situațiilor pentru care nu te ierți și lucrul cu iertarea de sine.

5. Implementarea acceptării de sine indiferent de circumstanțe.

6. Reconectarea cu iubirea din suflet și integrarea adevăratei iubirii de sine; adică să te iubești așa cum ești.

7. Stabilirea unui plan de acțiune concret pentru susținerea iubirii de sine în 6 mari domenii din viață.

🔴 Ți- am promis că o să-ți povestesc cum a fost călătoria mea și o să- ți dau și câteva studii de caz în materialul de azi.

Așa că, cu toate acestea reamintite, pregătește- te să-mi citești povestea. Eu nu am avut rețeta pe care ți -am prezentat- o ție și de aceea am și bâjbâit mult până să ajung să mă accept și iubesc așa cum sunt.

Trezirea mea a început în 2005 când o sperietură zdravănă, care a fost de fapt un mesaj divin, m-a determinat să mă gândesc serios la viața mea și la ce fac cu ea.

Astfel divinitatea mi-a scos în cale oameni care să mă îndrume să mă regăsesc. Doamna care îmi făcea reflexo-terapie, îl întâlnise pe celebrul Valeriu Popa care a ajutat- o să se vindece de un cancer urât. Ea a fost prima care mi-a vorbit de iubirea de sine și pe care am început să o evit, neînțelegând- o la momentul acela.

La câteva luni de la punctul de cotitură mă simțeam deja mai bine și am aderat la un MLM în cadrul căruia am luat contact cu dezvoltarea personală. De fapt ăsta era și singurul lucru care mă fascina, și am început să „devorez” carte după carte, să merg la seminarii și conferințe.

Ideea este că se punea mare accent pe gândirea pozitivă, fără să fie golit coșul de gunoi emoțional. Adică ceva similar cu a te da cu parfum fără să te speli. Să nu mă înțelegi greșit, că nu sunt de acord cu gândirea pozitivă. Ceea ce vreau să subliniez este că e important „să nu bagi gunoiul sub preș” sau „capul în nisip ca struțul” susținând că totul este perfect în viața ta.

În plus de asta, cititul unor informații fără integrarea lor în viața de zi cu zi poate să ducă la o „indigestie cerebrală” cum de altfel s-a întâmplat și în cazul meu.

Văzând că lucrurile nu funcționează pentru mine, am început să caut alte soluții. Așa am ajuns să cunosc un om minunat cu care am făcut coaching și care a avut o răbdare extraordinară cu mine. Am început să eliberez gunoiul emoțional prin scris. Scriam și plângeam, urlam, dădeam cu pumnii în perne. În schimb mă eliberam și am început să-mi schimb percepțiile.

La un moment dat, mi-am dat seama că prin această metodă ar fi durat mult prea mult ca și timp până să eliberez tot ce strânsesem în sufletul meu atâția ani. Așa că am pornit în căutarea altor soluții.

Am învățat singură metoda Silva, din cartea scrisă de autorul metodei, și rezultatele erau mai rapide. Așa a început să mă fascineze subiectul undelor cerebrale și accesam cu mare ușurință în stare de conștientă, frecvențele alfa.

Curioasă din fire, m-am gândit cum ar fi să pot accesa conștient frecventele theta vindecătoare și așa am ajuns să mă formez ca și terapeut ThetaHealing. Mă eliberam mult mai rapid de emoțiile captive și în plus de asta îmi plăceau și rezultatele pe care le aveau clienții cu care lucram în ședințe private.

În toată această perioada am lucrat mult cu partea de subconștient și nu prea am dat atenție dialogului interior și stării de prezență. Nici nu prea aveam tehnici cu care să lucrez, dar aveam și o convingere limitativă. Aceea că odată curățate buruienile din subconștient și însămânțate floricele, pot să mențin grădina frumoasă. Și nu este așa, pentru că prin acțiuni conștiente mai puțin înțelepte replantezi din nou buruieni. Astfel o iei de la capăt cu curățatul lor și tot așa.

De fapt făceam pașii de la 1 la 6, din rețeta pe care ți-am prezentat- o, în buclă și nu ajungeam în straturile mai de profunzime. Metaforic vorbind eram ca un copilaș pe care îl spală mama, îl îmbracă într- un costumaș frumos și el se  trântește cu fundul în prima baltă care îi iese în cale. Și mama iar îl spală, îl schimbă și el continuă să se trântească în baltă.

Și toate acestea se reflectau în viața mea, acum mă iubeam pe mine și peste câteva momente făceam ceva care numai iubire de sine nu era.

Până într- o zi, când universul mi-a adus să lucrez  o persoană care nu rezona cu meditațiile și stilul de lucru ThetaHealing. Atunci am înțeles că a venit momentul unei alte formări, și pașii mi-au fost ghidați către NLP – programare neurolingvistică. Mi-a plăcut foarte mult și trainerul cu care m-am format m-a încurajat să-mi dezvolt propriul stil de lucru combinând tehnicile cognitive cu stările de conștiință extinsă.

Atunci a fost momentul în care s-a produs în mine un mare AHA. Am conștientizat ce am de remediat și m-am pornit să lucrez mult mai conștiincios cu mine atât pe partea cognitivă cât și pe subconștient.

De data asta când am ajuns la vindecarea copilului interior, am avut o revelație. Mi-am amintit cum copil fiind mama îmi spunea că dacă vreau să ajung cineva în viață și oamenii să mă respecte, trebuie să învăț foarte bine și să iau doar note de zece. Bineînțeles că mama îmi vroia binele și așa știa ea să mă încurajeze să fiu premianta clasei. Drept urmare am și luat premiul întâi cu coroniță, cum era pe atunci, din clasa întâi până într- a opta și am fost comandantă de unitate.

Așa m-am antrenat să devin o perfecționistă în tot ce fac, fără să conteze cum mă simt. Asta pentru că în mintea mea de copil s-a creat o conexiune că dacă nu fac lucrurile perfect oamenii nu mă vor respecta și iubi.

Mai mult de atât, mi-am amintit cum prin clasa a șasea, deși aveam febra mare și mi se făcea antibiotic injectabil, mama m-a trimis la școală să dau o teza ca să nu cumva să rămân cu situația neîncheiată și să mă fac de rușine. Îmi amintesc cum frigeam toată, aveam o pernă pe bancă pentru că mă durea fundul de la atâtea injecții, și scriam aproape plângând rezolvările.

Dacă se întâmpla să iau la vreun obiect o notă mai mică de 10, era doliu la noi acasă. Ai mei nu mai vorbeau cu mine, nu mai aveam voie să fac nimic extrașcolar ci doar să învăț „până-mi ies ochii din cap” cum îmi spuneau adesea ai mei părinți.

Îmi plăcea să fac sport și eram înscrisă la atletism pregătindu- mă pentru o competiție importantă. S-a întâmplat să nu fiu atentă la ora de franceză, nu mi-am făcut tema și profa a chemat- o pe mama la școală. Pentru că am făcut- o de rușine, m-a retras de la atletism și mi-a luat și scutire de la medic pentru orele de sport. Asta ca să am mai mult timp pentru învățat.

Sunt încă multe de povestit, în schimb cred că deja înțelegi de unde veneau toate acele comportamente pe care ți le-am descris detaliat în materialul anterior.

Ca să nu mă mai lungesc cu vorba, când am început să implementez și pasul 7 din rețetă, pot să spun că am început să mă accept și iubesc în fiecare moment al vieții mele. Încă este loc de mai bine, de aceea lucrul cu iubirea de sine este un proces zilnic pentru mine.

Ce e important să reții, este că lecțiile neînvățate și neaplicate revin în experiențe din ce în ce mai dureroase până le înveți. Dacă eu atunci în 2005 nu mă trezeam să- mi învăț lecțiile de viață, cu siguranță azi nu mai eram aici pe pământ. Mesajul divin venit prin acea sperietură, a fost cam ultimul avertisment. Aș fi plecat cu lecția iubirii de sine neînvățata și aș fi revenit să o învăț. De aceea mulțumesc cu recunoștință că m-am trezit și mi-am descoperit misiunea. Astfel pot să ajut atâția oameni să se redescopere și acest lucru îmi aduce multe bucurii.

Și tu ai de ales. Îți înveți lecțiile de viață când încă experiențele nu sunt foarte dureroase sau aștepți să vină în necazuri care îți aduc din ce în ce mai multă suferință.

Mie mi-a luat mult timp să ajung să mă iubesc cu adevărat pentru că nu am avut o rețetă ca cea pe care ți-am prezentat- o eu ție. Am făcut lucrurile pe bâjbâite, unii pași i-am făcut superficial și a fost necesar să îi reiau de mai multe ori. În final am ajuns la această rețetă care funcționează foarte bine.

Vestea cea mai bună este că nu contează vârsta pe care o ai acum sau ce ai experimentat. Au testat rețeta inclusiv părinții mei care au acum 81 de ani și lucrez săptămânal cu ei ședințe de terapie. Sunt atât de bucuroși că se redescoperă și că atât cât mai au de trăit sunt împăcați și mulțumiți de viața lor.

Și dacă tot ți-am promis că îți dau și studii de caz, o să încep chiar cu părinții mei.

Tata a fost mult mai deschis să facă terapie cu mine și o face conștiincios de mulți ani. De când era adolescent, poartă ochelari cu dioptrii mari pentru că s-a și născut cu ceva probleme la ochi și a avut și un accident.

Chiar dacă medicii i-au spus încă de pe la 70 de ani că va orbi de tot, tatăl meu încă vede și nu și-a mai schimbat lentilele la ochelari pentru că a reușit să- și mențină bruma de vedere pe care o are.

Asta pentru că a eliberat gunoiul emoțional și a învățat să- și cultive iubirea de sine. Este foarte conștiincios și ascultă zilnic meditațiile pe care i le dau între ședințe.

Mama a fost foarte receptivă la început, în schimb când a început să se simtă mai bine a întrerupt ședințele. Îmi cerea să fac terapie cu ea, doar când o „dădea în bară” și nu se simțea bine deloc.

La sfârșitul anului trecut, când era într- o pauză de terapie, am văzut în harta destinului ei că are un moment de cumpănă și că se poate să plece din această lume. Ca să nu- i încalc liberul arbitru, nu i-am spus nimic. Am trimis doar în univers intenția că dacă este spre binele ei suprem să trăiască și eu sunt cea care o poate ajuta, să îmi ceară să fac ședințe cu ea.

La câteva zile, mama s-a dus la niște rude la țară să le ajute să facă mâncare pentru o pomenire a morților. A muncit o zi și o noapte, cot la cot cu rudele mult mai tinere, uitând că are nevoie și de odihnă. Spre dimineață la dus la wc- ul din curte și fiind obosită, a alunecat și era să cadă în groapa wc-ului de țară.

A scăpat pentru că s-a sprijinit în umăr, în schimb a fost pusă în gips pentru multă vreme. Când i-a fost scos gips- ul, a început să aibă niște dureri mari la umărul stâng de nu mai putea nici să doarmă noaptea. Atunci m-a sunat și mi-a spus că vrea  să lucrez cu ea.

Energia ei vitală era aproape zero. Nu i-am spus acest lucru tot ca să nu- i încalc liberul arbitru; în schimb am anunțat -o  că o pot ajuta doar dacă lucrăm o perioadă de timp zilnic. A acceptat și în 2 săptămâni deja era mult mai bine. A ales să mai rămână cu noi și a reușit. La un moment dat chiar mi-a spus că dacă nu făcea terapie ar fi murit. Deci simțise și ea.

Așa că de la începutul anului acesta s-a alăturat și ea tatei și fac cu amândoi săptămânal ședințe. La telefon, pentru că eu locuiesc în București și ei în Galați.

Mă bucur că de data aceasta mama și-a învățat lecția iubirii de sine, punându- se pe primul loc în viața ei. Acum își respectă timpul de odihnă și a învățat să spună NU rudelor care îi solicită ajutorul.

Și ca să nu crezi că doar la persoanele în vârstă funcționează, o să- ți dau și exemplul Luciei. Are 20 de ani și a ales să lucreze cu mine pe iubirea de sine la recomandarea mamei ei. Mama Luciei și- a rezolvat multe lucruri în ședințele făcute cu mine și de aceea a vrut să- și ajute și fiica.

Lucia se lăsa manipulată de toți colegii ei de facultate și le făcea pe plac indiferent ce îi cereau. Când nu se iveau ocazii în care să aibă nevoie de ea, nici nu o băgau în seamă. Din cauza asta era foarte tristă și deși e o păpușică de fată, nu avea nici un prieten, nici un iubit.

Am lucrat cu ea urmând cei 7 pași și a avut o revelație. A avut un flash în care era în burtica mamei și o strângea foarte tare corsetul pe care îl purta mama ei ca să arate bine și pe timpul sarcinii. Se simțea neimportantă și că nimeni nu o bagă în seamă. A purtat cu ea în subconștient aceste emoții captive care o sabotau și îi creau realitatea.

Când s-a eliberat de ele, a început să se iubească și accepte așa cum e și are deja un iubit și mulți prieteni. Este acum un fel de lider în grupul ei de prieteni și chiar o parte din ei i-au urmat exemplul și au venit să lucreze cu mine.

Partea interesantă este că mama Luciei și-a amintit despre purtatul corsetului cât era însărcinată abia când i-a povestit fiica ei ce a experimentat în ședință.

Cu mama Luciei lucrasem cu alte tehnici mult mai puternice la care nu este nevoie să îți amintești conștient ce s-a întâmplat, ci eliberarea are loc doar  prin curățarea, echilibrarea și sincronizarea canalelor de percepție  principale. Dar această este o tehnică pe care o aplic momentan doar în ședințele individuale și cu persoanele pregătite să investească pe lângă timp și o sumă de bani mai mare.

Un alt exemplu sunt Andrei și Corina. Au 40 de ani, 2 copii și joburi de care erau mulțumiți amândoi până de curând. Lucrau împreună în aceiași instituție. S-a schimbat conducerea și au început necazurile.

Corina a fost concediată pe motiv că postul ei nu se mai justifică și Andrei  era foarte supărat din cauza acestui lucru. Nu își mai suporta șefii pentru că dintr- o armată de oameni, tocmai pe soția lui o dăduseră afară. Corina nu era prea marcată de ce se întâmplase. Ba chiar se împăcase cu ideea că  poate e bine să- și dezvolte noi abilități și să se îngrijească mai mult de ea și de copii. De aici au început certurile și la recomandarea unei prietene au venit să lucreze cu mine.

Mare ne-a fost minunea și mie și lor, când am descoperit că același tipar de comportament se manifestase atât în familia Corinei cât și în a lui Andrei. Amândoi replicau de fapt acum ce au preluat ca și program de la părinți.

Am lucrat cu fiecare dintre ei pașii de la 1 la 6 și au rămas surprinși de transformările pe care le- au avut. Pasul 7 l-am lucrat într-o ședință  comună ca să se susțină unul pe celălalt. Acum sunt amândoi fericiți, se iubesc pe ei cu adevărat și copiii se bucură de o atmosfera foarte frumoasă în casă.

Și aș putea continua așa cu multe alte exemple.

Ideea este că indiferent de vârstă, sex sau situația cu care te confrunți, când înveți să te iubești pe tine cu adevărat și faci din asta un stil de viață, toate celelalte domenii încep să înflorească. Poate o să mai ai de lucru la câte ceva specific unui domeniu, în schimb atitudinea cu care o faci este total diferită.

Bineînțeles că ai de lucru și de investit timp în care să lucrezi cu tine. Tu ești singura persoană care ia decizia dacă o face sau nu.

Dacă alegi să nu faci nimic, experiențele care nu îți plac acum vor deveni și mai dureroase. Și nu vei putea să fii niciodată cu conștiința împăcată  că ai făcut tot ce ține de tine și nu s-a produs nici o schimbare.

Așa cum ți-am promis, în următorul material îți voi detalia pașii astfel încât să poți lucra singur/ă ca să ajungi să te iubești pe tine cu adevărat.

Până atunci, m- aș bucura să dai reply la acest mail și să- mi scrii dacă te-ai regăsit în vreuna din situațiile prezentate. Dacă simți să te deschizi mai mult, mi-ar plăcea să-mi scrii și ce metode ai testat până acum și cum au funcționat pentru tine.

În orice situație te-ai afla, ai în tine puterea de a te redresa; scânteia divină din tine abia așteaptă să te reîntorci către sufletul tău și să te manifești la adevăratul tău potențial.

 

Cu drag,

Marcela Mantz

Mind & Soul Harmony Coach

PS  revin cât de curând cu materialul promis; așa că urmărește cu atenție blogul.

Aștept cu drag să-mi scrii ce ai conștientizat citind acest material, și ce exemplu a fost mai aproape de situația ta.

Dacă ai prieteni cărora crezi că le-ar fi de folos informația, distribuie articolul folosind butoanele de mai jos.

UPDATE: găsești următorul material AICI.

2 comentarii la „Lecțiile neînvățate vin în experiențe din ce în ce mai dureroase până le înveți”

Lasă un comentariu